În perioada septembrie 2024 – decembrie 2025, patru organizații din România, Portugalia, Italia și Grecia vor colabora în cadrul proiectului Erasmus+ „Greening the Future through EcoArt and Innovative Youth Initiatives”, o inițiativă care promovează educația ecologică și activismul civic în rândul tinerilor, prin intermediul artei.
Proiectul este coordonat de Associação Cultural Proeza Altruísta din Portugalia și implementat alături de partenerii: Empower Plus (România), CNA Matera (Italia) și Lazareton (Grecia). Acesta abordează teme precum schimbările climatice, incluziunea socială, dezvoltarea competențelor verzi și exprimarea artistică a tinerilor din medii diverse. Scopul principal este dezvoltarea unei generații de tineri informați, creativi și implicați, capabili să transmită mesaje de sustenabilitate prin metode vizuale inovatoare.
Un moment important al proiectului a fost Trainingul Internațional de EcoArtă, organizat în România, în luna martie 2025, cu participarea a 12 lucrători de tineret din cele patru țări. Cursul a oferit acestora competențe în realizarea de lucrări artistice ecologice, folosind materiale reciclate sau inovatoare. Activitățile au inclus ateliere de ecologie și sustenabilitate, ateliere de artă, sesiuni de idei ecologice și de afaceri verzi, precum și planificarea atelierelor locale din fiecare țară.
După acest curs, fiecare organizație parteneră va organiza ateliere locale de EcoArtă, implicând direct tineri din comunitățile lor, inclusiv tineri din medii defavorizate, în realizarea de lucrări artistice cu mesaj ecologic. Tinerii vor experimenta prin utilizarea deșeurilor sau a materialelor reciclate în artă, vor reflecta asupra problemelor de mediu din comunitățile lor și vor crea lucrări cu impact și mesaj ecologic.
Lucrările realizate în cadrul atelierelor vor fi prezentate în expoziții locale în fiecare țară parteneră, dar și într-o expoziție online (VR). În paralel, partenerii vor dezvolta un podcast tematic și un Toolkit de bune practici care vor include idei pentru activități de EcoArtă, în lucrul cu tinerii. Aceste rezultate vor rămâne disponibile și după finalizarea proiectului, contribuind la sustenabilitatea inițiativei.
Dimensiunea multiculturală este un element important al proiectului: participanții au lucrat și vor colabora în continuare în contexte internaționale, vor învăța unii de la alții și vor dezvolta abilități de lucru în echipă, toleranță și comunicare interculturală. Prin promovarea activă a diversității, proiectul va include tineri din medii defavorizate, oferindu-le oportunități de exprimare, învățare și implicare civică.
Proiectul contribuie la dezvoltarea profesională a lucrătorilor de tineret, care nu doar că vor deprinde metode noi de educație non-formală, dar vor dobândi și încredere în utilizarea artei ca mijloc de exprimare civică. Aceștia vor avea ocazia de a colabora în echipe de practică la nivel european și vor putea replica atelierele EcoArt în alte contexte educaționale și culturale.
„Greening the Future through EcoArt and Innovative Youth Initiatives” demonstrează că arta poate fi un instrument puternic pentru protejarea mediului. Prin metode vizuale, creative și accesibile, proiectul oferă tinerilor un cadru educațional alternativ, în care pot învăța să devină agenți ai schimbării, inspirând comunitățile lor să adopte un stil de viață sustenabil și prietenos cu mediul înconjurător.
Pentru mai multe informații despre proiect și rezultatele sale, vizitați conturile de social media sau contactați echipa Asociației Empower Plus.
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100095714674919
Instagram: https://www.instagram.com/empower.plus.ngo/?igsh=M3A5bG5va3B4N3oy&ut-m_source%20qr#
Disclaimer:
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.