Denumire articol: Operele alese ale lui T.S. Spivet
Bine aţi venit în lumea lui T.S. Spivet! Un geniu cartograf în vârstă de 12 ani, care locuieşte în Divide, Montana, alături de mama sa, Dr. Clair, – un savant în ştiinţele naturii, aflată de peste douăzeci de ani în căutarea unei specii legendare de cărăbuş –, de tatăl său, un cowboy posac care pare să trăiască în secolul trecut, de sora sa mai mare, Gracie, neînţeleasă şi nemulţumită ca orice adolescentă, şi de Foartebine, câinele familiei care a început să o ia razna. Este neobişnuit, dar nu aşa sunt toate familiile?Ocupaţia preferată a lui T.S. Spivet este cartografia, disciplină în care excelează, fie că e vorba de redarea apelor curgătoare din nordul Montanei, sau de reprezentarea grafică a conversaţiilor din timpul cinei. Însă, când cei de la Institutul Smithsonian îl sună pentru a-l anunţa că va primi prestigiosul Premiu Baird, T.S. nu are curajul să le mărturisească vârsta sa reală, în totală discordanţă cu CV-ul încărcat. Aşa că porneşte într-o adevărată odisee cu trenul de marfă de-a lungul Americii pentru a ajunge la Washington şi a-şi ridica premiul. Este un itinerar al descoperirii de sine, dar şi o simfonie a topografiei, geologiei şi a istoriei americane, de la indienii navajo la McDonalds-urile care îl fascinează pe T.S. cu tridentul lor de lumină.Sunt listele şi hărţile suficiente în explicarea lumii şi a propriei familii? După o traversare de la vest la est a Americii, T.S. realizează că, în ciuda rigorii sale analitice, lumea din jurul său rămâne un mister.Operele alese ale lui T.S. Spivet spun o poveste extraordinară: captivantă, fermecătoare, amuzantă şi atât de emoţionantă. O poveste despre misterele vieţii, mari sau mărunte, şi despre cum încearcă un băiat cu un telescop, patru compasuri şi un teodolit să le descifreze. Reif Larsen a scris Operele alese ale lui T.S. Spivet la vârsta de 28 de ani. A studiat la Universitatea Brown şi a predat la Universitatea Columbia unde îşi pregăteşte doctoratul în literatură. Este producător şi regizor al mai multor documentare desfăşurate în S.U.A., Marea Britanie şi în Africa Subsahariană
Comandă online Operele alese ale lui T.S. Spivet din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-08-27 01:12:17 UTC.
Articolul Operele alese ale lui T.S. Spivet este identificat prin codul: Bkz-54426
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!