Denumire articol: Iuliu Barasch – Medicina de pionierat in Tara Romaneasca
În urmă cu 181 de ani, pe vremea când societatea românească făcea primii pași pe calea occidentalizării, iar elita țării era preocupată cu punerea în practică a ideilor Revoluției franceze, un bărbat evreu cu o minte ascuțită și cu o inimă generoasă a ales să vină și să se stabilească în Valahia. Era medic, cu un doctorat în medicină și chirurgie la Berlin, vorbitor a două limbi europene de largă circulație (germană și franceză, fără a mai număra limbile ebraică, latină și slavă) și preocupat de mai multe tipuri de cunoaștere (religie, filozofie, științe naturale, taxonomie, literatură, drept). Ca etnic evreu, Iuliu Barasch a făcut o carieră remarcabilă în Țara Românească, fiind medic, profesor, director de spital și gazetar. A întemeiat primul spital de copii din Valahia și două gazete influente, a fost membru în conducerea mai multor societății științifice și a militat pentru drepturile politice ale evreilor de aici, dar și pentru modernizarea cultului sinagogal. A susținut conferințe publice în țară și străinătate, a tradus și a scris mai multe cărți.Din pură sete de cunoaștere, după ce s-a stabilit în spațiul românesc, doctorul Barasch a studiat problematica bolilor, epidemiilor și epizootiilor cu care s-a confruntat și a scris despre toate acestea, descriind în cele mai mici detalii societatea afectată de molime, experiențele personale privind vaccinarea împotriva variolei la oameni sau a pestei la animale, dar și gândurile sale privitoare la cauzele evenimentelor
Comandă online Iuliu Barasch – Medicina de pionierat in Tara Romaneasca din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-02-22 00:13:12 UTC.
Articolul Iuliu Barasch – Medicina de pionierat in Tara Romaneasca este identificat prin codul: Bkz-77701
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!