Cand mama e absenta

Prețul inițial a fost: lei 55.00.Prețul curent este: lei 49.45.

Cand mama e absenta

SKU: Bkz-77984 Categorie:

Denumire articol: Cand mama e absenta

Este greu de crezut că o mamă poate fi absentă psihic, că nu-și poate iubi copilul pentru ceea ce e el, că-l poate respinge, că se poate purta greșit cu el, îl poate maltrata sau chiar ucide, pentru că asta contravine ideologiei pe care civilizația noastră occidentală o vehiculează în jurul figurii materne, în mod obligatoriu protectoare și iubitoare. Dar răul matern există cu adevărat. În această carte, Hélène Romano nu abordează maternitatea în general, ci anumite relații mamă-copil foarte specifice, cele care produc suferință copilului și, în unele cazuri, maltratări grave. Astfel de situații sunt trăite de mii de copii care vor deveni poate într-o bună zi părinți și care vor fi copleșiți de trecutul de suferință care va veni peste ei, fără să poată vorbi despre asta sau fără să cunoască motivele pentru ceea ce au îndurat. Autoarea aduce în prim plan si aspectele ce pot servi drept suport al rezilienței pentru cei și cele care nu au avut norocul să aibă o mamă suficient de bună .CuprinsCuvânt‑înainteCapitolul 1. Ce înseamnă că te naști mamăIdealizarea maternității: riscuri și suferințăCum devine cineva mamă?Ce înseamnă să devii o mamă suficient de bunăCând o transmitere traumatică umbrește naștereaScurtă tipologie a mamelor care se poartă rău cu copilul sau îl abuzeazăÎn registrul nevrozelorÎn registrul perversiunilorÎn fața psihozeiÎntrețeserea legăturilorCapitolul 2. Mamele rănite de viațăStres, extenuare și treceri la actÎncărcătura mentală a mamelorDe la epuizare la gestul violentDepresie, doliu și închidere în suferințăCând își face loc tristețea…Atunci când angoasa doliului devine sufocantăDe ce renunță unele femei la copil?O întâlnire imposibilăO problemă de viață și de moarteSă crești după abandonCapitolul 3. Mamele abuzateUrmările abuzurilor din copilărieDrama violențelor conjugaleSarcină cu riscCând violența se întoarce împotriva copiilorCum să le protejăm mai bine pe aceste mame și pe copiii lorImpactul violuluiCe spune legea?Legături aflate în suferințăÎn alte locuri și la noiCapitolul 4. Mame inadaptate Carențe afective severeTulburări psihiatrice majoreMamă alcoolicăDroguri și dependențăStranietatea psihoticăCapitolul 5. Mamele abuziveViolențe multipleViolențe psihologiceViolențe fiziceViolențe sexualeNeglijențe graveProcesul psihic implicatCapitolul 6. Mamele criminaleMamele incestuoaseDiferitele profiluri cunoscuteCare sunt consecințele asupra copilului?Mamele incestualeMamele care ucidUciderea unui bebelușUciderea unui copilCum să înțelegem astfel de acteCapitolul 7. Mamele care nu‑și protejează copilulImpactul dezvăluiriiReacțiile materne după dezvăluirea faptelorMamele securizante și suficient de bune Mamele ambivalenteMamele privatoare, temătoare și nesigureCe e de făcut?Capitolul 8. Să te construiești în ciuda neajunsurilor mameiÎmblânzirea experienței trăiteDepășirea traumeiReaproprierea propriului corpEliberarea de acapararea parentalăConstruirea unei rețele rezilienteCrearea unor legături de încredereA da sensDecizia de a supraviețuiSă înveți să te suporți și să fii bine cu tineSă îndrăznești să te vezi părinteDezidealizarea propriei mameCapitolul 9. Ajutorul specialiștilorÎngrijiri specificeCe fel de îngrijire se recomandă pentru copii?Când mamei îi este impus tratamentul…Alte piste în privința relației mamă–copilUn travaliu de ansamblu împreună cu părinții?Intervenienți mai bine formațiConceperea unui soclu comun de formareÎncurajarea relațiilor dintre profesioniști și instituțiiSă învățăm să reperăm și să evaluămSă învățăm să fim afectați fără să fim contaminațiSă facem mai bine cunoscute resursele administrative și judiciar

Comandă online Cand mama e absenta din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-03-24 00:26:14 UTC.

Articolul Cand mama e absenta este identificat prin codul: Bkz-77984

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin