Denumire articol: Ascendent
În această carte, Laura Huang spune că succesul exprimă rareori calitatea ideilor, a recomandărilor, a abilităților sau a eforturilor noastre. În schimb, acesta depinde de cât de bine modelăm percepțiile altora asupra calităților și defectelor noastre. Înseamnă să ne creăm propriul ascendent, confruntându-ne cu aspectele care par lipsuri și transformându-le în avantaje care captează atenția celorlalți.Huang se inspiră din cercetările sale revoluționare despre intuiția antreprenorială, despre persuasiune și despre luarea implicită a deciziilor, pentru a-și face cunoscute descoperirile și poveștile despre olimpici anterior neglijați, despre asistenți care au ajuns directori și despre companii aflate în dificultate, care au cunoscut reveniri spectaculoase.Autoarea ne arată cum ne putem transforma slăbiciunile în avantaje și cum ne putem crea un ascendent în orice situație. Ne explică modul în care un antreprenor a obținut o investiție masivă în ciuda faptului că inițial fusese subestimat din cauza accentului său străin și în care un candidat politic debutant a depășit îndoielile votanților legate de dizabilitățile sale fizice.Ascendent demonstrează că succesul ține de a ști cine ești și de a folosi această informație strategic și cu aplomb. Această carte te va învăța cum să-ți găsești propriul ascendent și cum să-l folosești în beneficiu propriu.A avea un ascendent înseamnă a obține mai mult decât un avantaj. Dacă înțelegi că persoanele din jurul tău au propria percepție despre tine – fie ea corectă sau greșită –, atunci recunoști puterea acestor percepții și înveți să le folosești în favoarea ta, creându-ți astfel un ascendent. Iar obținerea unui ascendent înseamnă să știi că, în ciuda faptului că nu ai anumite înzestrări, îți poți crea un avantaj mai ales în situațiile cele mai solicitante și mai semnificative
Comandă online Ascendent din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-05-05 00:02:54 UTC.
Articolul Ascendent este identificat prin codul: Bkz-64768
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!