Cand iubim cu adevarat?

Prețul inițial a fost: lei 74.90.Prețul curent este: lei 63.67.

Cand iubim cu adevarat?

SKU: Bkz-78989 Categorie:

Denumire articol: Cand iubim cu adevarat?

Există o relație frumoasă, ideală. Aceasta nu implică decât întâlnirile și viața de oraș. Însă, mai există una, de cuplu. Pentru că prima nu poate fi complet de cuplu. În care apare viața de casă cu miros de transpirație, probleme de closet și altele. Dacă cele două își dau mâna și nu se satură una de alta, atunci avem de a face cu iubirea autentică. Până atunci, joc de glezne.Cel mai ușor este să mimezi atenția prin atenții, iar femeile, în idealismul lor, chiar cred în această butaforie. Bărbatul care iubește nu-ți trimite SMS-uri ori îți cumpără o poșetă, ci este, culmea, lângă tine. Trece munți, ape și stă cu tine. Până atunci? Te deține de la distanță! Așa cum le deține și pe altele!Momentul despărțirii nu coincide niciodată cu momentul despărțirii. Când te desparți de o persoană? Niciodată în momentul despărțirii. O poți face ori înainte să oficializezi despărțirea, ori după, dar niciodată când spui cu mâna pe inimă că te-ai despărțit. Sau să nu mai vorbim că, în despărțire, poți rămâne hermeneutic și toată viața, deci nu te poți despărți niciodată…Femeile vor parteneri pe termen lung și sfârșesc în a avea pe termen scurt. Bărbații vor partenere pe termen scurt și sfârșesc în a avea pe termen lung. Morala? Ai grijă ce îți dorești! S-ar putea să ai deja!Poți să îmbătrânești din inerție lângă o persoană pe care nu o iubești. De fapt, așa se și întâmplă! Iubirea e categorică în schimb, nu e cu jumătăți de măsură, ori este, ori nu este! Când iubești, renunți ușor la totul. Practic, în nebunia îndrăgostirii, totul se traduce prin raportare la persoana iubită. Mai precis, universul tău este înlocuit de universul celui iubit. Scopurile lui devin scopurile tale, iar mersul lui îl întregește pe al tău. Nu știu câți au avut privilegiul să fie înhățați de iubire, dar știu că nebunia nu e departe de acest ideal. În iubire: tăcerea are cuvinte. Deci liniștea indică de obicei iubirea, iar zgomotul mutilarea sentimentului.Nu faci dragoste cu mașina, cu vorbele, hainele, parfumul, ci cu persoana. După ce dai poleiala la o parte, rămâne doar deșertul dintre voi doi, bătălia inimilor, fără niciun adaos, doar un fior! Mai simplu spus, nu faci dragoste cu minciuna, ci mereu cu adevărul. Cum te poți îndrăgosti? Într-o clipă, fără propedeutică și gusturi fine

Comandă online Cand iubim cu adevarat? din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-05-12 23:40:13 UTC.

Articolul Cand iubim cu adevarat? este identificat prin codul: Bkz-78989

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin