Denumire articol: Regatul celor Temuti
Emilia e în stare de șoc după cele aflate despre sora ei, Vittoria. Totuși, înainte de a se confrunta cu demonii propriului trecut, tânjește să-și revendice regele, pe Wrath, seducătorul Prinț al Casei Mâniei. Tânăra nu-i dorește însă doar corpul, ci și inima și sufletul, dar enigmaticul demon nu îi poate promite așa ceva.Când un membru de rang înalt al Casei Lăcomiei este asasinat, dovezile indică faptul că Vittoria ar fi ucigașa. Emilia este dispusă să facă orice pentru a descoperi ce se află în spatele acuzațiilor lansate împotriva surorii pe care credea că o cunoaște ca pe propriul buzunar.Împreună, Emilia și Wrath se implică într-un joc plin de păcate al înșelătoriilor în încercarea de a elucida crima, dar și de a opri conflictele dintre vrăjitoare, demoni, metamorfi, dar și cei mai perfizi dușmani dintre toți: Temuții. Emilia a fost avertizată că, atunci când este vorba de Malefici, nimic nu este ceea ce pare. Dar este oare posibil ca adevărații ticăloși să fi fost în tot timpul acesta mult mai aproape decât își imagina ea?Kerri Maniscalco le oferă cititorilor o porție zdravănă de romantism uluitor, secrete sexy și neașteptate răsturnări de situație în finalul de neuitat al seriei dedicate prinților Iadului
Comandă online Regatul celor Temuti din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-11-30 01:34:10 UTC.
Articolul Regatul celor Temuti este identificat prin codul: Bkz-83239
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!