Cartea apropierii de Dumnezeu

Prețul inițial a fost: lei 49.90.Prețul curent este: lei 39.90.

Cartea apropierii de Dumnezeu

SKU: Bkz-84209 Categorie:

Denumire articol: Cartea apropierii de Dumnezeu

Un îndreptar spiritual care te ajută să alegi mereu calea desăvârșiriiDe ce este cunoașterea de sine atât de importantă pentru creștini? Sfântul Nectarie ne arată că, de fapt, cunoașterea de sine înseamnă cunoașterea Creatorului care a sădit în sufletul omului bunătatea și bucuria.De aceea, cuvintele pline de har și înțelepciune ale Sfântului Nectarie ne așază în față o altfel de oglindă, una care ne îndeamnă să căutăm nu chipul nostru vremelnic, ci chipul lui Dumnezeu în asemănarea Căruia am fost creați.O adevărată invitație la desăvârșire, această lucrare a Sfântului Nectarie ne prezintă amănunțit patimile și virtuțile care pot sălășlui în inima omului, învățându-ne să le recunoaștem și să ne lepădăm de necredință, viclenie și de toate cele rele, pentru a ne apropia de Dumnezeu. Să cuprinzi în tainița inimii tale iubirea aproapelui…E taina sfințeniei izvorâtă din trăirea Părintelui Nectarie. Vă îndemn așadar nu doar să citiți cărțile Sfântului Nectarie din Eghina ci și să trăiți învățătura lui cea plină de Bucuria Raiului. Un bunic iubitor, dar în credință pentru toți! – PĂRINTELE NECULABONUS: 8 zile de rugăciune cu Sfântul Nectarie – Rugăciuni culese de PĂRINTELE NECULA.Rugăciunile culese de Părintele Necula ne invită să ne rupem de iureșul vieții în fiecare zi timp de 8 zile și să-i acordăm sufletului nostru răgazul de care are nevoie pentru a-și găsi liniștea și bucuria.Rostită cu inima curată, fiecare rugăciune devine o treaptă în drumul nostru spre lumină și desăvârșire

Comandă online Cartea apropierii de Dumnezeu din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-12-07 01:17:30 UTC.

Articolul Cartea apropierii de Dumnezeu este identificat prin codul: Bkz-84209

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin