Denumire articol: Nu copilul e de vina
Psihoterapeut cu practică îndelungată, Ioana Scoruș pornește de la experiența de lucru, la cabinet, cu copiii, adolescenții și părinții lor pentru a creiona nu doar portretul actualelor generații, ci și al societății noastre, în ansamblul ei. Punând sub lupă mediul în care cresc copiii, calitatea învățământului, abundența de activități extrașcolare, dependența de ecrane, dezinteresul pentru lectură, autoarea încearcă să afle care sunt adevăratele valori ce ar trebui să jaloneze drumul celor mai tineri prin hățișurile vieții. La naștere, fiecare copil are tot ce-i trebuie pentru ca, pus de părinți pe drumul vieții cu maturitate și înțelepciune, să ajungă, când se va desprinde de ei, o ființă pe deplin capabilă să stea pe picioarele sale și să facă față provocărilor vieții. La intrarea în lume, copiii au enorm de multe posibilități minunate. Ca acestea să devină reale, e nevoie de un mediu care le va realiza. Numai părinții, până la urmă, îl pot construi pas cu pas. Când mediul adecvat actualizării posibilităților pozitive nu survine, părinții sunt cei care poartă vina, nicidecum copilul, care, la începutul vieții, total dependent și inconștient, nu are cum să știe ce trebuie să facă cu el și cu posibilitățile aflate la pândă în el. Părinții trebuie să le simtă, să le «miroasă», și sunt de acord că lucrul acesta nu e ușor deloc. — IOANA SCORU
Comandă online Nu copilul e de vina din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-01-19 02:41:48 UTC.
Articolul Nu copilul e de vina este identificat prin codul: Bkz-84233
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!