Denumire articol: Nu mai e nimeni acasa
Proza delicat-ironică a Sabinei Yamamoto surprinde prin firesc. Luîndu-și nu foarte în serios propriul destin, ea povestește fără emfază aventurile pămîntești ale unei fete ca toate fetele, care-i poartă, întîmplător, numele. Ceea ce face din personajul principal un personaj de poveste, o aventură din care nu ai idee pe unde fugi – e lumea din jur. Aici, Sabina ar putea da lecții de istorie contemporană. O recunoaștem, e a noastră, dar e atît de vaporoasă și de adevărată, încît rămîi surprins la fiecare pagină. S-ar părea că lumea e cea care se strînge în jurul unei familii și o luminează. Iar personajul crește în fiecare pagină cum cresc oamenii adevărați zi de zi. Florin Iaru Greu de ucis . Așa s-ar povesti subiectul acestei cărți, dac-ar fi să-l concentrez în trei cuvinte (sau, într-o altă variantă: Eroina nu se lasă ). Este vorba de un bildungsroman de factură aproape clasică. Dincolo de firul narativ, un film de acțiune: o supraviețuitoare de pe-un portavion în flăcări reușește să se salveze în ultima clipă și s-ajungă undeva pe continent, la pace și siguranță. Numai că portavionul este România (iar flăcările sunt Tranziția), iar continentul este arhipelagul japonez, unde pacea și siguranța sunt doar aparențe, bune de vândut turiștilor. Eroina, ca imigrantă, n-are parte nici de pace și nici de siguranță, ci descoperă că a schimbat un război cu altul (ambele fiind, desigur, războaie civile , adică familiale). Din punctul meu de vedere, ceea ce aduce nou această carte – în afara vocii foarte personale a autoarei – este o ruptură violentă cu tradiția romanului românesc contemporan, specializat în învinși, în ratați și-n bătuți de soartă. Nu știu dacă am înțeles mesajul ascuns; mie-mi sună așa: Ia ce vrei și plătește prețul. Sau vei lua ce nu vrei și vei plăti același preț, ba chiar mai mare . Mihai Buze
Comandă online Nu mai e nimeni acasa din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-02-22 04:26:33 UTC.
Articolul Nu mai e nimeni acasa este identificat prin codul: Bkz-85717
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!