Denumire articol: Lecţii
Pe când lumea încă evaluează consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial şi Cortina de Fier coboară, viaţa lui Roland Baines, în vârstă de unsprezece ani, e dată peste cap. Departe de casă şi de dragostea protectoare a mamei, abandonat într-o şcoală cu internat neobişnuită, vulnerabilitatea lui o atrage pe profesoara sa de pian, Miriam Cornell, lăsând cicatrici, precum şi amintirea unei iubiri care nu se va estompa niciodată. Peste ani, când soţia lui dispare, lăsându-l singur să-şi crească fiul încă bebeluş, Roland se vede obligat să-şi înfrunte existenţa neliniştită. În timp ce norul radioactiv de la Cernobîl se răspândeşte peste întreaga Europă, Roland începe să caute răspunsuri – o căutare ce va sonda istoria familiei şi care va dura tot restul vieţii sale. Călătoria lui pune întrebări cruciale pentru noi toţi. Ne putem controla cursul vieţii fără a le face rău altora? Cum ne modelează existenţa şi amintirile evenimentele globale aflate dincolo de controlul nostru? Şi ce putem învăţa cu adevărat din traumele trecutului? Amplă, fascinantă şi profund umană, Lecţii este cronica epocii noastre – o meditaţie remarcabilă despre istorie şi umanitate prin prisma vieţii unui singur om. McEwan revine cu cea mai bună carte a sa de la Ispăşire încoace. (Publishers Weekly) Un tur de forţă… O viaţă individuală proiectată pe fundalul evenimentelor globale. (The Sunday Times) Un roman strălucit, superb scris, despre vieţile imperfect trăite. (Vogue) O întreagă viaţă dezordonată între coperţile unei singure cărţi: un festin literar. (The Spectator) Un povestitor magistral. (Elif Shafak
Comandă online Lecţii din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-03-22 04:13:15 UTC.
Articolul Lecţii este identificat prin codul: Bkz-85628
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!