Denumire articol: Pachet Pelerini pe urmele credinței
Sfânta Parascheva. Izvor de Har și BinecuvântareSfânta Parascheva a înflorit pustia cu lacrimile sale, iar povestea sa va înflori credința în sufletul celor ce o descoperă.În ceasurile noastre de suferință ne îndreptăm privirea și rugăciunile către Sfânta Parascheva, iar ea ne este alături ca o prietenă ce ne cunoaște mai bine ca oricine. Dar noi cât de multe știm despre cea care ne ocrotește mereu și ne alină durerea?Cum a reușit o tânără dintr-un sat modest să devină un simbol al sfințeniei și al milosteniei? De ce este supranumită Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri sau Vindecătoare? Care sunt lecțiile pe care le putem învăța din dedicarea ei față de cei aflați în suferință?Prin cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Necula, descoperim povestea Cuvioasei Parascheva într-un mod accesibil și captivant. El ne îndrumă pașii într-o lume marcată de suferință, ajutându-ne nu doar să cunoaștem faptele și minunile ce au fost, ci și să înțelegem esența lor duhovnicească. Astfel, pildele despre smerenie, jertfă, iertare și credință pe care Sfânta le-a oferit pe tot parcursul vieții sale ajung să prindă rădăcini cu ușurință în sufletele cititorilor, înflorind într-o credință puternică și roditoare. Învățături de la Muntele AthosDe peste 30 de ani, vocea părintelui Pimen Vlad este însăşi vocea miilor de pelerini care se opresc anual pe Sfântul Munte, oameni încercați de patimi şi suferințe, dar cu speranță nezdruncinată. Deşi departe de țară, starețul a rămas întotdeauna aproape de comunitatea ortodoxă română, cuvintele sale trecând lesne marea învolburată pentru a ajunge direct la inimile credincioşilor. Învăţăturile sale, asemenea unor candele aprinse în negura depărtării de Dumnezeu, formează un îndrumar pentru viața modernă, care ne ajută să ne depăşim problemele şi să aducem liniştea de pe Muntele Athos în sufletele noastre. Fiecare pagină a acestei cărți este un îndemn la pace, echilibru şi smerenie adresat copiilor, părinților şi cuplurilor. Totodată, cartea este o mărturie a minunilor pe care Dumnezeu le-a înfăptuit pe Sfântul Munte și în viața părintelui Pimen. Citind-o, putem regăsi acele daruri pe care le-am pierdut în călătoria noastră şi ne putem încredinţa sufletele Mântuitorului, cu deplină încredere în puterea Sa de a ne lumina şi vindeca. 
Comandă online Pachet Pelerini pe urmele credinței din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-10-09 01:58:31 UTC.
Articolul Pachet Pelerini pe urmele credinței este identificat prin codul: Bkz-92767
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!