Denumire articol: Cuprind multimi
Cuprind multimi este povestea parteneriatelor extraordinare dintre creaturile familiare ale lumii noastre si cele despre care nici n-am stiut ca exista. Aceasta carte ne va schimba atat felul in care privim natura, cat si perceptia asupra locului pe care il avem in ea. In cea mai mare parte a existentei umane, microbii au stat ascunsi, fiind vizibili doar prin bolile pe care le cauzau. Cand in sfarsit au aparut in studiile biologice, au fost proscrisi ca malefici. Abia de curand au migrat de la periferiile neglijate ale biologiei in centrul acesteia. Chiar si in prezent, majoritatea oamenilor considera ca microbii sunt germeni care trebuie eradicati, insa cei care traiesc impreuna cu noi – microbiomul – constituie parti nepretuite ale vietilor noastre. Ed Yong ne indeamna cu mult umor si eruditie sa privim mai atent si intr-o lumina noua la noi insine si la suratele noastre animale, dar nu ca individualitati, ci mai degraba ca multimi interdependente si interconectate.Daca privim regnul animal din perspectiva microbiana, pana si cele mai familiare parti ale vietilor noastre vor arata intr-un fel cu totul nou. Aflam despre procesele biologice secrete, invizibile si minunate din spatele coralilor care construiesc recifuri marete, despre calmarul luminiscent care ne poate ajuta sa cunoastem mai bine propriile bacterii intestinale, despre carabusii care doboara paduri, despre tantarii din Australia care lupta contra unor maladii si despre ingredientele din laptele matern, care au evoluat ca sa hraneasca primii microbi ai unui nou-nascut. Vedem modul in care oamenii perturba aceste parteneriate si pe care cercetatorii incearca acum sa le manipuleze in avantajul nostru. Asa cum scria William Blake, vedem lumea intr-un graunte de nisip.Cuprind multimi analizeaza lumea microbilor si ne arata cat de ubicui si de vitali sunt: ne sculpteaza organele, ne apara de boli, ne descompun hrana, ne educa sistemele imunitare, ne ghideaza comportamentul, ne bombardeaza genomurile cu genele lor si ne confera abilitati incredibile.In vreme ce mare parte a discutiilor legate de microbiom vizeaza implicatiile lui pentru sanatatea umana, Yong largeste analiza la intregul regn animal si ne ofera o perspectiva mai ampla asupra vietii. De la Microbe Hunters, celebrul volum scris de Paul de Kruyf, nicio alta carte nu a mai reusit sa aduca la viata cu atata vioiciune aceasta lume invizibila. Curiozitatea si umorul lui Ed Yong m-au facut sa zambesc si chiar sa rad in hohote, spre surprinderea sotului meu. Admiratia lui fata de microbi a fost, ei bine, infectioasa pana la sfarsitul cartii. — Boston Globe O introducere excelenta si vie in microbiota umana… infectios de entuziasta. — New York Times Book Review Dupa ce am citit Cuprind multimi, am inteles ca majoritatea microbilor nu trebuie sa fie distrusi, ci admirati si studiati. Yong reuseste sa sintetizeze in cartea sa sute si sute de studii, dar lecturand cartea nu te simti coplesit; e jurnalism stiintific in cea mai buna forma. O parte din descoperirile lui Yong sunt relevante pentru mine in calitatea de parinte. La fel ca majoritatea parintilor din State si alte tari dezvoltate, Melinda si cu mine am sistat dramatic expunerea copiilor nostri la o varietate de microbi care au imunizat organismele umane si au evitat boli inflamatorii in ultimele milenii. Cum zice Yong, masacram microbi de prea multa vreme si am creat o lume ostila fata de cei de care avem nevoie . — Bill Gates Cuprind multimi e una dintre cele mai apreciate carti ale anului 2016, printre cele mai importante recunoasteri fiind: New York Times Bestseller, NPR Great Read of 2016, Economist Best Books of 2016, Brain Pickings Best Science Books of 2016, Smithsonian Best Books about Science of 2016, Science Friday Best Science Book of 2016, Chicago Public Library Best of the Best Books of 2016, A Kirkus Best Book of the Year, A PW Best Book of the Year, Guardian Best of the Year, Times (London) Best of the Year. Aparitia editiei in limba romana a cartii semnate de Ed Yong este sustinuta de Erste Asset Management.
Comandă online Cuprind multimi din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2020-06-04 20:47:15 UTC.
Articolul Cuprind multimi este identificat prin codul: Bkz-56847
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!