Denumire articol: Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu
Cu ajutorul unei vaste cercetări, bazându-se pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi cărți despre regimul comunist, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petrești, pe când era cunoscută drept Lenuța lui Briceag , va ajunge prima-doamnă a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat. Este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu – jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor –, precum și despre relația cu cei trei copii. Legenda Ceaușeștilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror. S-a țesut pe fundalul unui secol care își depășise trecutul atât în descoperiri binefăcătoare, cât și în violență. Lenuța din Petrești a fost contemporana lui Marie Curie, Sirimavoe Bandaranaike, Simone de Beauvoir, a Gretei Garbo, Evei Perón, Indirei Gandhi, Goldei Meir și a altor celebrități care au modificat reprezentarea potențialităților feminine. A urcat pe scara puterii într-un timp când victoria candidaților la președinția Statelor Unite ale Americii depindea în bună măsură de telegenia și prestația nevestelor. Soția liderului comunist Ceaușescu a fost, printre altele, oaspetele fostelor artiste Jiang Qing, Isabel Perón și Imelda Marcos, metamorfozate în oameni politici de către soții lor
Comandă online Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2021-07-02 21:50:13 UTC.
Articolul Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu este identificat prin codul: Bkz-66088
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!