Denumire articol: Ghid de supravietuire in universul profesional. Editia a II-a
Autorul ne împărtășește cu generozitate soluții pentru depășirea crizelor identitare și relaționale la locul de muncă, pentru a învăța să respectăm și să ne facem respectați, pentru a ne proteja integritatea fizică, psihică și morală.Mai este oare posibil, în condițiile actuale din lumea tulbure a muncii, să fim mulțumiți la serviciu? Cum trebuie să procedăm pentru a depăși conjuncturile stresante, ce am putea face pentru a ne adapta și a supraviețui în medii ostile, pentru a reuși să gestionăm situațiile conflictuale? Cum putem să stabilim relații corecte, astfel încât să fim apreciați de către colegii și superiorii noștri? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care își propune să ne ofere un răspuns reputatul psihosociolog francez Jacques Salomé. Schimbarea ce trebuie făcută constă în a da un sens muncii, încât să nu lăsăm ca nefericirea să se adune, să se reverse, să ne invadeze viața.Un fenomen editorial: Salomé este unul dintre puținii autori care scriu nu numai bestselleruri, ci chiar longselleruri , adică volume care se vând excelent și după mulți ani de la apariție. – L’ExpressSurprinzătoare, această carte a lui Jacques Salomé a fost întocmită sub forma unor mici texte, a unor mici bijuterii – tot atâtea eseuri meditative asupra valorii muncii și a celui care muncește, asupra satisfacției de a acționa și asupra vieții profesionale. – Psychologies Magazin
Comandă online Ghid de supravietuire in universul profesional. Editia a II-a din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2021-11-10 22:24:52 UTC.
Articolul Ghid de supravietuire in universul profesional. Editia a II-a este identificat prin codul: Bkz-67514
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!