Denumire articol: Ce spui dupa Buna ziua?
În activitatea sa de medic psihiatru, Eric Berne a descoperit că fiecare om îşi scrie în copilărie, sub puternica influenţă a părinţilor, scenariul care îi va guverna cursul general al vieţii. Scenariul de viaţă stabileşte cu ce fel de persoană te vei căsători, câţi copii vei avea, ba chiar şi genul de pat în care vei muri şi cine va fi de faţă atunci. El hotărăşte dacă vei fi un învingător sau un învins, un monument de forţă sau un alcoolic condamnat. Unor oameni, scenariul le cere să eşueze în profesie, să trăiască în mod repetat dezamăgiri în dragoste sau să sufere invalidităţi cronice. Scenariul altora sfârşeşte prin suicid. Ce spui după bună ziua? arată cum se scriu scenariile de viaţă şi cum îl poţi descoperi pe al tău. Dacă ai un scenariu nefericit, îţi arată cum să scapi de el, astfel încât să începi în sfârşit să trăieşti o viaţă a libertăţii şi a împlinirii adevărate. *** Eric Berne (1910-1970), celebru psihiatru şi psihoterapeut, este întemeietorul analizei tranzacţionale . La începutul carierei, Berne s-a pregătit pentru a deveni psihanalist parcurgând două tranşe de analiză personală cu Paul Federn şi Eric Erikson. După 1956 abandonează ortodoxia psihanalitică şi creează o nouă orientare psihoterapeutică — analiza tranzacţională . O analiză tranzacţională bine condusă asigură abandonarea scenariului infantil şi dezvoltarea unei vieţi afective adulte
Comandă online Ce spui dupa Buna ziua? din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2020-12-29 22:45:14 UTC.
Articolul Ce spui dupa Buna ziua? este identificat prin codul: Bkz-63192
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!