Denumire articol: Cei patru fabulosi și microfonul fantastic
Vârstă recomandată: 4–8 aniPartener media: ROCK FMDeschide această cărticică despre The Beatles pentru copii și hai să ne jucăm de-a legendele rock! Ce-ar fi să ne imaginăm cum au fost cei mai cunoscuți muzicieni ai genului când erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate și cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Cărticica despre cei patru fabuloși din Liverpool și neobișnuitul lor prieten, un microfon cu superputeri fantastice, este al patrulea volum din seria Tiny Rockers și vă inspiră – mari și mici – să povestiți despre rockul clasic și să vă (re)îndrăgostiți de acordurile și vocile lui celebre.John are părul ciufulit, ochelari rotunzi și talent cu carul, dar din păcate e cam certat cu regulile. Sau din fericire? Căci, dacă n-ar fi ajuns din nou la director în acea dimineață mohorâtă de luni, poate că n-ar mai fi făcut cunoștință cu microfonul fantastic și superputerile lui, iar o lume întreagă n-ar mai fi fredonat până astăzi Love, Love Me Do , Yellow Submarine sau Let It Be . Dar John, Paul, George și Ringo au avut curaj să facă lucrurile în felul lor și, chiar dacă s-au mai ciondănit când și când, ca prietenii, tot au rămas în amintirea tuturor ca Cei patru fabuloși . Urmează-i și tu în călătoria lor muzicală până la studiourile Abbey Road din Londra, cu o oprire pe stadion, pentru primul concert din istorie într-un loc atât de mare, și la Palatul Buckingham, unde i-a primit în vizită nimeni alta decât… Regina Angliei!Dacă și tu te-ai îndrăgostit de rockul clasic ascultând viniluri pe covorul din sufragerie la pick-up-ul părinților, iar acum ai la rândul tău copii, o să vă placă la nebunie să descoperiți împreună aventurile celor cinci personaje, un poster cool și o mulțime de activități care îi vor împrieteni pe cei mici cu lumea fascinantă a legendelor muzicii rock
Comandă online Cei patru fabulosi și microfonul fantastic din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-09-07 07:23:54 UTC.
Articolul Cei patru fabulosi și microfonul fantastic este identificat prin codul: Bkz-80145
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!