Creierul si Mintea Universului

Prețul inițial a fost: lei 85.00.Prețul curent este: lei 82.45.

Creierul si Mintea Universului

SKU: Bkz-49651 Categorie:

Denumire articol: Creierul si Mintea Universului

Concluzia esenţială care se desprinde din comentarea tuturor temelor abordate este aceea că suntem cu toţii rezultatul unei raţiuni care traversează întreaga existenţă de la astre până la ultimul grăunte de nisip. Avem cu toţii o singură raţiune: aceea de a fi în acord cu intenţia primă a creaţiei – indiferent de modul în care ne interpretăm originea. Dispunem acum de argumente ştiinţifice prin care înţelegem că nu suntem singuri într‑un univers indiferent şi rece la patimile şi suferinţele noastre, că nu ne‑am născut întâmplător, ci cu un rost bine precizat. Fiecare dintre noi îşi ocupă locul său în Univers, în virtutea unei gândiri înscrise dincolo de noi. Acest rost ne conferă motivaţia de a fi şi calea de eliberare, de salvare. Avem nevoie de o nouă conştiinţă, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o nouă spiritualitate. În fiecare clipă, cu fiecare gând pe care îl avem, cu fiecare acţiune, pledăm pentru viaţă sau pentru moarte. Alegerea ne aparţine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijină însuşi Universul, nu mai reprezintă o simplă convenţie socială, ci o condiţie vitală a propriei existenţe, înscrisă în structura noastră biologică, în ADN‑ul nostru. Niciodată până la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpăna dintre secolul trecut şi cel în care ne aflăm nu am avut o motivare ştiinţifică a Binelui şi Răului provocate nouă înşine, semenilor noştri şi mediului cosmic şi ambiant printr‑un simplu gând. Am fost aşezaţi în acest punct din Galaxie, alături de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu‑ni‑se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera şi a înflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar să vrem. Trebuie doar să cedăm din orgoliul nostru, atât de puţin, pentru a câştiga atât de mult. Fizica actuală ne spune că suntem atât de indisolubil conectaţi unii cu alţii prin fire şi forţe invizibile, încât nu putem decât ori să evoluăm împreună, ori să dispărem împreună. Vreau să cred în înţelepciunea de pe urmă, alegând viaţa. (Dumitru Constantin-Dulcan

Comandă online Creierul si Mintea Universului din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-10-26 23:10:42 UTC.

Articolul Creierul si Mintea Universului este identificat prin codul: Bkz-49651

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin