Denumire articol: Cum să gândești ca Bill Gates
Află cum s-a născut cea mai mare avere din lume și de ce este întrebuințată în scopuri filantropice!Faimos pentru rolul său în întemeierea renumitei companii de software Microsoft, Bill Gates este unul dintre marii oameni de afaceri ai lumii. Educat de mic pentru a fi bine pregătit în cât mai multe domenii, a ajuns de la crearea de software într-un garaj la a fi modelul oricărui programator. A știut nu doar să dezvolte produse, ci și să le vândă, devenind rapid cel mai bogat om din lume. În ultimii ani, Gates s-a îndepărtat de ecranul computerului pentru a combate nedreptățile din lume, canalizând cantități uriașe din averea sa personală către Fundația Bill și Melinda Gates. Cartea Cum să gândești ca Bill Gates îți dezvăluie motivațiile, deciziile și principiile care au făcut din numele lui Gates un sinonim al succesului, dar și al filantropiei. Descoperă cum și-a perfecționat priceperea pentru afaceri, cum și-a depășit rivalii și adversitățile și cum se ocupă de provocările globale!DESPRE AUTORDaniel Smith este autor de nonficțiune, editor și cercetător. A scris peste 30 de cărți pe diverse teme, traduse în 25 de limbi. Este și scenarist pentru Noiser, producător de podcasturi documentare istorice premiate. De peste 20 de ani, Dan scrie pentru The Statesman’s Yearbook, ghid geopolitic despre fiecare țară din lume, publicat anual timp de peste 150 de ani. În seria de cărți Cum să gândești ca… a mai scris și despre Steve Jobs, Nelson Mandela, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Bill Gates, Stephen Hawking și Sigmund Freud, printre alții.CITATE DE BILL GATES Nu te compara cu nimeni din lume. Dacă o faci, te insulți singur. Viața este mult mai distractivă dacă îi tratezi provocările în mod creativ. Cei mai nemulțumiți clienți sunt cea mai bună sursă de învățare. Am avut foarte multe visuri în copilărie și că o mare parte din ele au apărut datorită faptului că am avut ocazia să citesc foarte mult. Utilitatea banilor constă în transmiterea resurselor către cei mai săraci din lume.
Comandă online Cum să gândești ca Bill Gates din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-10-04 01:12:14 UTC.
Articolul Cum să gândești ca Bill Gates este identificat prin codul: Bkz-91999
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!