Denumire articol: Cum sa-ti pastrezi seninatatea cand totul in jur se prabuseste
Când totul în jur se duce de râpă, cel mai neinspirat e să-ți spui că va fi bine. Iată o primă doză de șoc cu care Fabrice Midal, al cărui sport preferat rămâne să zdruncine idei primite de-a gata, ne arată nebănuitele posibilități pe care le avem ca ființe umane. Dar pe care adeseori nu le vedem, pentru simplul motiv că așa ne-am obișnuit. Inamic declarat al tocirii mintale și sufletești, proful de meditație à la française ne provoacă mai întâi la nivel uman: ne explică de ce frica și angoasa sunt firești, de ce o existență fără negativitate n-ar avea nici gust, nici haz, de ce slăbiciunile sunt bune, iar responsabilitatea personală și demnitatea sunt de apărat cu orice preț, ne dezvăluie în ce constă înțelepciunea homarului și ne spune povestea unui prinț care se credea curcan. Dar ne stârnește și intelectual: se ia de guler cu Epictet, ne trimite la Shakespeare, la Descartes, la Hannah Arendt și la Sartre, ne plimbă prin Parisul ocupat de germani și prin America precară din fotografiile lui Diane Arbus.Convins că locul unei existențe fericite e între ordine și haos și că-n viață, până la urmă, e ca-n bucătărie, Fabrice Midal scrie un nou eseu revigorant, de citit toată ziua. Paginile lui ne încurajează să ne lăsăm seduși de posibilitate și ne invită la o linguriță de filozofie, ca să ne fie mai bine cu noi și cu lumea
Comandă online Cum sa-ti pastrezi seninatatea cand totul in jur se prabuseste din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-12-15 01:36:36 UTC.
Articolul Cum sa-ti pastrezi seninatatea cand totul in jur se prabuseste este identificat prin codul: Bkz-84068
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!