Denumire articol: De vorbă cu copilul tău
Un ghid pentru comunicarea înțeleaptă și eficientă cu adolescențiiDacă ești părintele unui copil aflat la pubertate sau în adolescență, sigur ai avut momente în care ți-ai privit confuz fiul sau fiica, întrebând în gând: Cine ești tu și ce-ai făcut cu odorul meu?Undeva după vârsta de 12 ani, aceeași dulce mogâldeață care la 5 ani te privea cu admirație, iar la 10 ani îți urma toate îndrumările, fără veste, încetează să-ți mai vorbească. Și când catadicsește să-ți răspundă, te face să tesimți desuet. Însă oricât ar părea de straniu, distanțarea de părinți și apropierea de prieteni se manifestă natural pentru ființa umană.Vestea bună este că părintele poate recupera decalajul. Fii o prezență calmă, un ascultător empatic, un interlocutor respectuos, dar și o călăuză înțeleaptă, care dă sfaturi, impune limite ferme și – câtă vreme copilul nu este în pericol – lasă consecințele naturale să-și urmeze cursul.Cum îți încurajezi copilul să-și identifice talentele și să-și atingă potențialul? Cum îi transmiți implicit valorile și așteptările tale, fără să-l împovărezi? Mai exact, ce-i spui, astfel încât să-l susții în a deveni un adult responsabil și fericit? Răspunsuri la aceste întrebări și multe alte detalii vei găsi în paginile cărții de față
Comandă online De vorbă cu copilul tău din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-10-04 01:12:15 UTC.
Articolul De vorbă cu copilul tău este identificat prin codul: Bkz-92222
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!