Denumire articol: Domnul Spencer
Era superb, mai în vârstă decât mine și avea cea mai proastă reputație din întreaga Anglie. Felul în care mă privea însă m-a făcut să mă înfiorez toată.Prima noastră întâlnire a fost la o nuntă, unde m-a urmărit până afară și m-a sărutat.A doua întâlnire s-a încheiat cu o ceartă incredibilă, iar eu l-am dat afară.A treia întâlnire a fost una dublă și pe nevăzute.Vă puteți imagina ce surprinsă am fost când am zărit peste masă, vizavi de prietena mea, o pereche de ochi albaștri familiari. Oh, nu… Era sarcastic, spiritual și, la naiba, cel mai sexy ticălos pe care-l văzusem vreodată!Apoi mi-a trimis un e-mail cu 30 de motive pentru care ar trebui să merg la o întâlnire cu el.Mă așteptam la o listă inteligentă. Curioasă, am citit-o. Motivul 1 – Am dinții albi.Motivul 2 – O iubesc pe bunica.Motivul 3 – Port 46 la pantofi – știi și tu ce înseamnă asta. Bărbatul ăsta e nebun, iar lista lui a fost unul dintre cele mai ridicole lucruri pe care le-am citit vreodată. Dar și cele mai amuzante.Am râs mult… și ne-am iubit și mai mult.Poți fugi de toate, mai puțin de trecutul tău. Iar pe Spencer trecutul l-a prins din urmă.Donjuanii sălbatici și chipeși nu se îndrăgostesc de fete nevinovate ca mine.Sau da? Potolește-te, inimă! Cea mai romantică, amuzantă și fermecătoare carte pe care am citit-o în ultimii ani. Am adorat-o! Bemine Books O lectură extrem de captivantă! L-am iubit din toată inima pe Spencer, i-am iubit onestitatea, vulnerabilitatea, defectele și am adorat cine a devenit alături de Charlotte. Reading Is My Bliss Blog O altă carte fantastică de T.L. Swan. Este aproape bolnăvicios felul în care mă îndrăgostesc de fiecare roman pe care îl scrie. Sweet & Synful Book Blog Synclare Moss Romantism la cote maxime! Bemine Book
Comandă online Domnul Spencer din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-08-29 03:36:25 UTC.
Articolul Domnul Spencer este identificat prin codul: Bkz-90654
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!