Denumire articol: Focul tacut
Legătura dintre inflamație, boli și dietăO captivantă investigare a inflamației – forța ascunsă aflată la rădăcina tuturor bolilor moderne – precum și a modului în care putem să o prevenim, să o tratăm sau chiar să îi neutralizăm efectele.Inflamația este răspunsul ancestral al organismului la cele mai mari amenințări, prima sa linie de apărare împotriva rănilor și agenților patogeni străini. Însă amenințările cu care ne confruntăm în prezent s-au schimbat, iar cercetările științifice recente ne arată modul în care inflamația se poate întoarce și împotriva noastră, mocnind în spatele principalilor inamici care ne ucid în ziua de azi: de la boli cardiovasculare și cancer la depresie, îmbătrânire și afecțiuni autoimune misterioase.În Focul tăcut, dr. Shilpa Ravella investighează rolul din ce în ce mai important al inflamației ascunse ca sursă comună a bolilor moderne – precum și modalitățile prin care o putem controla. Îi întâlnim în carte pe revoluționarul patolog german Rudolf Virchow, care a pus bazele științei moderne a inflamației, pe excentricul zoolog rus Ilia Mecinikov, care a descoperit una dintre celulele esențiale ale sistemului nostru imunitar, precum și pe cercetătorii pasionați ai zilelor noastre, care împing permanent limitele științei medicale și nutriționale. Cu ajutorul unor fascinante studii de caz, dr. Ravella ne dezvăluie modurile în care ne putem reinventa relația cu mâncarea și cu microbiomul, spre beneficiul propriei noastre sănătăți, dar și al sănătății planetei.Realizând o sinteză a istoriei medicinei, a cercetărilor revoluționare și a practicii clinice inovatoare, dr. Ravella consideră că inflamația poate fi fundația unei teorii atotcuprinzătoare asupra bolilor. O adevărată schimbare de paradigmă în înțelegerea unuia dintre cele mai misterioase și mai discutate subiecte în medicină și nutriție, această carte ne învață cum să trăim mai mult și mai bine
Comandă online Focul tacut din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-10-14 03:47:41 UTC.
Articolul Focul tacut este identificat prin codul: Bkz-82667
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!