Denumire articol: G.
Fascinant… un amestec extraordinar de detaliu istoric și reflecție erotică. G. se înscrie în tradiția impusă de George Eliot, Tolstoi, D. H. Lawrence și Norman Mailer. – New York Times În 1972, John Berger a lansat un documentar despre artă esențial și un roman câștigător al premiului Booker. Ambele au fost revoluționare și longevive. – The Economist Romancier, poet, eseist, dramaturg şi critic, John Berger a fost unul dintre cei mai influenți autori ai ultimilor cincizeci de ani. Născut în 1926, la Londra, și-a început cariera ca pictor, expunând într-o serie de galerii londoneze, ca apoi ca apoi să se reorienteze către critica de artă. Feluri de a vedea, eseul său de teorie a artei care a însoțit seria de televiziune omonimă de mare succes difuzată de BBC în 1972, a intrat în bibliografia universitară esențială, fiind considerată una dintre cele mai inovative cărți despre artă publicate vreodată. Lucrarea a apărut în traducere, la Vellant, în 2018. Când romanul său G. a câștigat premiul Booker în 1972, John Berger a donat jumătate din contravaloarea acestuia organizației Panterele Negre din Marea Britanie, într-un gest menit să denunțe practicile imorale ale finanțatorului premiului, gigantul alimentar Booker McConnell. În mod paradoxal, controversa iscată cu acest prilej a contribuit la sporirea prestigiului distincției.În ultima parte a vieții a publicat eseuri având ca subiect fotografia, arta, politica și memoria, dar și povestiri în The Threepenny Review și The New Yorker. Romanul său From A to X a fost inclus pe lista lungă a nominalizărilor la premiul Booker în 2008.S-a stins la vârsta de 90 de ani, în Franța, unde se stabilise din 1974. Fiul unui negustor bogat din Livorno și al tinerei sale amante americane, G. a fost conceput în 1886, la patru ani după moartea lui Garibaldi. Încredințat grijii verilor săi materni Beatrice și Jocelyn, descendenții unei familii aristocratice decăzute, G. deprinde tainele vieții în Anglia rurală. Înstrăinat de părinți, condamnat dintru început la soarta celor fără patrie ori apartenență, G. întruchipează individul contemporan pendulând între libertate și însingurare, descoperire de sine și autodistrugere. Îl vom regăsi, rafinat paneuropean ante litteram, în principalele orașe ale statelor-națiune ale anilor dintre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: Paris, Milano, Londra, Triest. Cosmopolit, poliglot, senzualist par excellence, va acoperi, cu interesul rece al martorului distant, marile răsturnări istorice, politice, sociale, tehnologice ale timpului său, într-un total dispreț față de ideea de soartă ca un dat. Un portret plin de compasiune al Europei dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, G. este o operă de ficțiune clasică de la un maestru modern ce merită redescoperit
Comandă online G. din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-07-08 02:04:08 UTC.
Articolul G. este identificat prin codul: Bkz-71858
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!