Denumire articol: Îndeajuns de Mare pentru a Salva Planeta
Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Tu ce poți face pentru planeta noastră? Ce învățăm din Îndeajuns de Mare pentru a Salva Planeta Planeta are nevoie de ajutorul nostru. Suntem recunoscători zi de zi pentru aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, lumina blândă a soarelui și pământul fertil ce ne hrănește. Însă e de datoria noastră să contribuim la menținerea acestor resurse și îmbunătățirea locului în care trăim. Dacă fiecare dintre noi face un gest cât de mic, exemplul bun se perpetuează. Nu contează cât de mici suntem, o voce sinceră este mai sonoră decât zeci de glasuri false. Cartea Îndeajuns de mare pentru a salva planeta este o compilație de idei care au schimbat comunități. Copii de toate vârstele au reușit, prin puterea dorinței de a schimba obiceiuri nesănătoase, să influențeze locul în care trăiesc, și să tragă un semnal de alarmă asupra acțiunilor dăunătoare. Textul este ușor de parcurs și ilustrațiile grăitoare. La finalul cărții veți descoperi sfaturi și organizații care sprijină inițiativele de frumos. Să salvăm planeta împreună! Detalii despre carte Vizualul cărții este redat în culori vesele, cu informații bine incluse și evidențiate pe fundalul grafic. Copiii prezentați în acest volum apar sub formă de desene alături de acțiunile lor. Orice gest mic poate fi o realizare mare
Comandă online Îndeajuns de Mare pentru a Salva Planeta din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-09-28 23:00:55 UTC.
Articolul Îndeajuns de Mare pentru a Salva Planeta este identificat prin codul: Bkz-74645
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!