Denumire articol: Intimități
O interpretă vine la Haga ca să lucreze la Curtea Internațională. O femeie care vorbește multelimbi, are multe identități și își caută locul care să-i poată deveni cămin.Prinsă între o aventură ce pare să se destrame și un job pe care-l execută perfect, viața protagonistei, aparent banală, este ca o oglindă cu două fețe. Provocarea cea mai intensă, care amenință să-i zguduie lumea din temelii, apare în momentul în care este nevoită să-l reprezinte ca interpretă, în cadrul unui proces, pe un dictator judecat pentru crime împotriva umanității.O femeie a pasiunilor liniștite, eroina cărții ajunge astfel să se confrunte, atât în plan profesional, cât și personal, cu puterea, dragostea și violența. Curând, trădarea și suferința riscă s-o copleșească, obligând-o să decidă ce-și dorește de la viață. Un roman atât de unitar, care își urmează firul narativ cu atâta conștiinciozitate, încât până șimicile abateri par încărcate de înțeles. Minunat. – Karl Ove Knausgaard Katie Kitamura este o maestră a construcției romanelor psihologice captivante care vorbesc subtil despre nesiguranță, ambiție și pierderile pe care le poate suferi cineva. – Amazon Book Review Acest poem cu tentă psihologică este o meditație splendidă și pătrunzătoare asupra a ceea ceînseamnă să riști. – Kirkus Review
Comandă online Intimități din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-01-18 23:59:39 UTC.
Articolul Intimități este identificat prin codul: Bkz-68221
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!