Invazie Praga 68

Prețul inițial a fost: lei 69.00.Prețul curent este: lei 64.17.

Invazie Praga 68

SKU: Bkz-57658 Categorie:

Denumire articol: Invazie Praga 68

În timpul celor șapte zile din august 1968, când armatele ­statelor semnatare ale Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de treizeci de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reușit ulterior să le scoată din țară. Fotografiile lui au fost publicate de agenția Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaționale cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără ca numele autorului să fie menționat. În același an, Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit fotografului ceh anonim medalia de aur Robert Capa. De-abia în 1984, după moartea tatălui său, când amenințarea represaliilor împotriva familiei a dispărut, a recunoscut public pentru prima dată că el este autorul instantaneelor. Josef Koudelka, unul dintre cei mai importanți fotografi contemporani din lume, și-a revăzut arhiva după patruzeci de ani și a ales, pentru această carte, 249 de fotografii, majoritatea nefiind până acum publicate. Cartea cuprinde, de asemenea, textele declarațiilor oficiale, mărturii din perioada respectivă și un studiu despre evenimentele din august 1968.Află mai multe despre evenimentul de lansare al albumului aici. Citeşte mai multe despre albumul de fotografie Invazie Praga 68 pe totb.ro.   © Josef Koudelka/Magnum Photos   © Josef Koudelka/Magnum Photo

Comandă online Invazie Praga 68 din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-09-15 00:33:26 UTC.

Articolul Invazie Praga 68 este identificat prin codul: Bkz-57658

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin