Iubirile regale stiute si nestiute

Prețul inițial a fost: lei 49.00.Prețul curent este: lei 41.65.

Iubirile regale stiute si nestiute

SKU: Bkz-70142 Categorie:

Denumire articol: Iubirile regale stiute si nestiute

Deși monarhia in sine este considerata o instituție de dreptdivin, membrii dinastiilor – regi, regine, principi și principese – sunt și ei oameni, mai ales cand vine vorba de iubire și, chiar, de suferințe din iubire. Ferdinand, pe cand era principe moștenitor(dar și mult dupa aceea, se pare!), a suspinat zadarnic dupa Elena Vacarescu, iar fiul sau cel mare, Carol al II-lea, a fost impiedicat sa-și continue relația morganatica avuta cu domnișoara Lambrino (chiar daca aceasta i-a daruit un copil)… Recunoscand rolul istoric jucat de cele cinci generații ale Familiei Regale a Romaniei, nu putem sa le negam acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternitații!), de ființe investite nu doar cu prerogativele dinastice ci și cu atributele lor pur umane (iubirea, in diferitele sale forme de manifestare, nelipsind deloc dintre ele!), care au creionat și personalitațile puternice ale unor ființe adesea patimașe și chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus sa le idealizam in vreun fel. Din amalgamul de trasaturi, uneori destul de greu de armonizat, au reieșit figuri luminoase, fascinante și, in ciuda locurilor comune livrești, absolut surprinzatoare. Va invitam sa le devoalam impreuna in filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale acestui volum-antologie consacrat iubirilor știute sau mai puțin știute care au marcat in fel și chip un secol și jumatate din istoria Familiei Regale și a Romaniei moderne.

Comandă online Iubirile regale stiute si nestiute din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-03-25 23:12:59 UTC.

Articolul Iubirile regale stiute si nestiute este identificat prin codul: Bkz-70142

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin