Jurnal

Prețul inițial a fost: lei 85.00.Prețul curent este: lei 72.25.

Jurnal

SKU: Bkz-94720 Categorie:

Denumire articol: Jurnal

Jurnalul lui Kafka mă cutremură și mă urmărește și-n somn. – Mircea CărtărescuUrăsc tot ceea ce nu se referă la literatură; mă plictisește faptul de a purta discuții (chiar dacă ele au subiect literar); mă plictisește să fac vizite, iar bucuriile și suferințele rudelor mele mă plictisesc până-n adâncul sufletului. Când fac conversație, tot ceea ce gândesc își pierde din importanță, din seriozitate și din autenticitate. Spaima de a avea o relație, teama că mă voi revărsa în partea cealaltă. Atunci nu voi mai fi niciodată singur.Jurnalul lui Franz Kafka reprezintă lumea interioara a unui om care s-a simțit toata viața un proscris: tot ceea ce Kafka a încercat să ascundă în literatura lui este aici asumat.Jurnalul este capodopera literară a lui Kafka. – The New YorkerÎn cazul meu se poate recunoaște foarte bine o concentrare asupra scrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a ființei mele, totul s-a precipitat în această direcție, lăsând fără preocupare toate aptitudinile ce vizau plăcerile sexului, plăcerea de a mânca și de a bea, bucuria meditației filosofice și a muzicii. Mi-am pierdut vlaga în toate aceste direcții. A fost un lucru necesar, pentru că energiile mele, în ansamblul lor, erau atât de reduse, încât numai concentrate la un loc puteau sluji, într-o oarecare măsură, scopului de a scrie. – Franz KafkaNăscut în 1883 la Praga, într-o comunitate evreiască germanofonă, Franz Kafka este cel mai mare dintre cei șase copii ai familiei unui mic negustor.În copilărie n-au lipsit conflictele cu autoritatea paternă, îmblânzite adesea de apropierea mamei, o femeie educată. Elev și apoi student strălucit, Kafka urmează, împins de voința tatălui, studii de drept, definitivându-le cu o diplomă de doctorat. În timpul studiilor își face prieteni printre artiști, scriitori și studenți la filosofie. Tot acum îl cunoaște pe Max Brod, care avea să-i fie alături pe tot parcursul vieții.Din 1906 lucrează pentru o firmă de asigurări. În această perioadă scrie primele povestiri, pe care avea să le publice în volum, sub titlul Contemplație, în 1913. Metamorfoza apare în 1915, urmată de Verdictul, în 1916, de Colonia penitenciară și de un volum de povestiri dedicat tatălui său, Un medic de țară, în 1919. Împins de sănătatea precară, Kafka renunță la slujbă și părăsește Praga, unde revine cu trei luni înaintea morții (iunie 1924). America, Procesul și Castelul, romane rămase neterminate, nu ar fi fost cunoscute publicului fără ajutorul prietenului Max Brod. Acesta le publică postum, împotriva dorinței autorului lor, care le voia arse

Comandă online Jurnal din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-12-13 14:04:50 UTC.

Articolul Jurnal este identificat prin codul: Bkz-94720

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin