Denumire articol: Mintea
Filosofia mintii este unica printre subiectele filosofice contemporane, scrie John Searle, prin aceea ca, in ansamblul lor, cele mai renumite si influente teorii sunt false . Considerat unul dintre cei mai eminenti ganditori ai lumii, Searle demonteaza aceste teorii, oferindu-ne, intr-un stil comprehensibil si alert, o introducere in teoria mintii. Porneste de la expunerea celor douasprezece probleme ale filosofiei mintii – reunite sub titlul Descartes si celelalte dezastre –, probleme la care revine pe tot parcursul volumului, pe masura ce clarifica subiecte ca materialismul, constiinta, problema minte-corp, intentionalitatea, cauzarea mentala, liberul arbitru si sinele. Mintea reprezinta o introducere surprinzator de directa si antrenanta intr-unul dintre cele mai provocatoare domenii ale filosofiei. In celebrul enunt al lui Descartes «gandesc, deci exist», la ce se refera persoana intai singular? Descartes nu se refera, cu siguranta, la corpul meu, ci la mintea mea, substanta mentala care constituie acel eu esential. Avem acum un motiv intemeiat pentru a presupune ca dualismul cartezian nu este o descriere acceptabila din punct de vedere filosofic a naturii mintii. Dar aceia dintre noi care respingem dualismul trebuie sa mai raspundem la o intrebare serioasa: ce este, mai exact, sinele? Ce fapt referitor la mine ma face sa fiu eu? Voi incerca sa depasesc vocabularul si ipotezele si, in acest fel, imi propun sa solutionez sau sa inlatur problemele traditionale. Dar, odata ce am realizat acest lucru, subiectul, filosofia mintii, nu ia sfarsit: el devine mai interesant. […] Cele mai multe dintre introducerile generale la acest subiect se refera doar la Marile Intrebari. Acestea se concentreaza, in principal, asupra problemei minte‑corp, acordand totodata o oarecare atentie problemei cauzarii mentale si, intr-o mai mica masura, problemei intentionalitatii. […] In mod specific, mie mi se pare ca trebuie sa ne axam pe intrebari despre structura detaliata a constiintei si semnificatia ultimelor cercetari din neurobiologie cu privire la acest subiect. John Searl
Comandă online Mintea din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-07-09 01:53:54 UTC.
Articolul Mintea este identificat prin codul: Bkz-70290
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!