Muzica gândirii

Prețul inițial a fost: lei 49.00.Prețul curent este: lei 46.55.

Muzica gândirii

SKU: Bkz-71131 Categorie:

Denumire articol: Muzica gândirii

Totul a început de la scrisoarea câtorva dintre elevii lui Gabriel Liiceanu , adresată în luna mai a anului trecut unor oameni de cultură presupuși a fi având afinități elective cu cărțile sale. Prilejul? Împlinirea unei vârste la care se presupune că un îndrăgostit de gândire ajunge să se coacă. Nu vom fi ipocriți, spunându-vă că nu despre un omagiu este vorba. Și, totuși, nu la un «volum omagial», care cuprinde texte despre persoana celui aniversat, vă invităm să participați, ci la o carte care pornește de la întrebările cuiva care s-a mirat cu toată ființa, crezând că ele țintesc chiar în punctele-cheie ale existenței omenești, atât de enigmatică în fond. Avem așadar dinainte o carte a întrebărilor. O carte a întrebărilor, poate că a unor întrebări recurente, dar preluate mereu în jocul altor minți și devenind astfel replici ale unui dialog privilegiat. Aceleași întrebări așadar, dar nu și aceleași răspunsuri. Și atunci, deopotrivă, avem înainte o carte a răspunsurilor pe mai multe glasuri, din care, până la urmă, se înfiripă muzica gândirii. — EDITORI

Comandă online Muzica gândirii din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-06-24 02:30:39 UTC.

Articolul Muzica gândirii este identificat prin codul: Bkz-71131

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin