Denumire articol: Niciodată nu e de ajuns
Judith Grisel renunțase la studii și consuma zilnic droguri cand a început să ia în considerare faptul că ar putea descoperi o soluție vindecătoare pentru dependența ei. A devenit cercetător în neuroștiințe, încercând să înțeleagă mecanismele neuronale ale stărilor ce-i guvernau adicția. În Niciodată nu e de ajuns autoarea împărtășește ceea ce ea și alți cercetători din domeniul neuroștiințelor au aflat despre consumul de droguri, completând informația științifică cu fragmente din experiența personală, subliniind modul în care creierul unui dependent este diferit de al celorlalți oameni, atât înainte, cât și după consumul cronic. Judith Grisel descrie care sunt aspectele care împing oamenii la dependență de droguri, ce îi poate ajuta să se recupereze și argumentează convingerea ei fermă că un tratament pentru adicție nu poate fi găsit în creier, ci în modul în care interacționăm cu comunitatea din care facem parte. Așa cum copiii au nevoie de autonomie în doze mici ca să învețe înfrânarea, desigur că nici celor aflați în tratament nu li se poate încredința propria persoană dintr‑odată. Însă datorită sprijinului social, a unei palete largi de alternative atractive și probabil intervențiilor medicale pe termen scurt, putem învăța să alegem viața în detrimentul morții, în ciuda imperfecțiunilor ei evidente. Până la urmă, această libertate este antidotul dependenței. Când mi se întâmplă să aud abstinenții afirmând că consumul nu mai este o opțiune, tresar. Tocmai, că este o opțiune. Exact despre asta este vorba
Comandă online Niciodată nu e de ajuns din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2021-11-02 21:50:59 UTC.
Articolul Niciodată nu e de ajuns este identificat prin codul: Bkz-66582
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!