O mare de lacrimi

Prețul inițial a fost: lei 42.90.Prețul curent este: lei 36.46.

O mare de lacrimi

SKU: Bkz-51915 Categorie:

Denumire articol: O mare de lacrimi

Ne aflăm la finalul celui de al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană, unde mii de refugiaţi caută cu disperare o cale de scăpare din calea morții. Printre aceştia se află și Joana, Emilia şi Florian, ale căror vieți se intersectează pe drumul către nava care le promitea salvarea, Wilhelm Gustloff. Fiecare are secrete incomode , ca toţi cei care trăiesc vremuri de război, de fugă şi de lipsuri. Uniţi prin forţa împrejurărilor, poveştilor lor converg, iar paleta narativă se îmbogățește în consecinţă, deopotrivă cu emoţiile cititorilor care află despre minciuni şi revelaţii, despre trădare şi generozitate, despre violenţă şi autoamăgire. Cu fiecare minut care-i apropie de ţărmul izbăvitor, îşi înving neîncrederea şi îşi consolidează speranţa. Dar, tocmai când credeau că au reuşit, intervine inevitabilul hâd al sorţii. Naţionalitatea, cultura, educaţia, statutul social nu mai contează atunci când zece mii de suflete – adulţi şi copii – se văd nevoite să lupte pentru supravieţuire. Aşa cum a făcut-o şi în romanul Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys reconstituie ficţional un fapt istoric şocant, adesea trecut sub tăcere, o tragedie a unor victime dintr-un război sinistru, în memoria cărora scrie, cu sensibilitate şi reverenţă, un omagiu literar, dovedind că, până la urmă, omenia şi iubirea pot triumfa chiar şi în cele mai întunecate și cumplite momente ale istoriei

Comandă online O mare de lacrimi din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2019-11-27 20:19:17 UTC.

Articolul O mare de lacrimi este identificat prin codul: Bkz-51915

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin