Denumire articol: O noapte pe insula
O cabană. Doi călători.Începutul unei romantice povești de dragoste. Cleo este o tânără jurnalistă de succes care are o rubrică permanentă pentru prestigioasa revistă online Women Today, dar și o mare problemă: a cam intrat în pană de idei. Așa că, deși ultimul lucru pe care și-l dorește pe lumea asta e să-și petreacă de una singură cea de-a treizecea aniversare, acceptă, la insistențele șefei sale, să plece într-un concediu pe o insuliță irlandeză (aproape) sălbatică. Acolo, ar trebui să se răsfețe într-o cabană de lux, să prindă puteri, să se regăsească și să-și redescopere forța creatoare.Mac abia așteaptă să scape de tumultul din Boston și să aibă parte de câteva zile de liniște, pace și singurătate pe Salvation Island, unde speră să afle mai multe despre istoria familiei lui. Poate că trecutul îl va ajuta să își recapete echilibrul și să își refacă viața.Din păcate, s-a produs o încurcătură cu rezervările celor doi, așa că, în loc de singurătate, tinerii se trezesc captivi într-o cabană cu un singur dormitor, pe o insulă nu foarte primitoare, până la sosirea următorului feribot care-i poate duce înapoi în mijlocul civilizației. Numai că, pe măsură ce petrec timp împreună, cei doi descoperă că, uneori, ceea ce părea un dezastru poate să se transforme într-o minune după doar câteva nopți… O poveste fermecător de romantică! Sophie Cousens, autoarea bestsellerului Anul viitor pe vremea ast
Comandă online O noapte pe insula din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-06-23 23:31:34 UTC.
Articolul O noapte pe insula este identificat prin codul: Bkz-79679
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!