Denumire articol: Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice
Un pacient devine portocaliu după ce mănâncă aproape doi ani doar morcovi, un tânăr se îndrăgostește și se logodește cu un… săpun, iar altul, înghițitorul de mănuși , le devorează în momentul extazului erotic. O pacientă îi încredințează terapeutei sale secretul înainte de a muri, iar alta scapă de amintirea violului. Acestea sunt doar o parte dintre cele treisprezece cazuri terapeutice prezentate de psihiatra Doina Cosman într-o inedită culegere de povestiri. Dincolo de exotismul cazurilor, cartea istorisește o serie de întâlniri umane și empatice între tămăduitor și suferind. Axat pe o patologie diversă și centrat asupra spațiului cultural românesc, volumul ilustrează, pentru publicul larg, modul complex în care interacționează psihiatrul cu pacienții săi. Autoarea prezintă detalii vii și explicații necesare despre diagnostic, medicație și intervenții psihoterapeutice. Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca, este medic primar psihiatru și psihoterapeut acreditat în terapie cognitiv comportamentală de Institutul Albert Ellis din New York și Colegiul Psihologilor din România. Este membru de onoare al Asociației Mondiale de Psihiatrie și al Asociației Mondiale de Psihiatrie Socială. În anul 2011 a fost distinsă cu Medalia Kraepelin-Alzheimer a Universității Ludwig Maximilian din München. Am clipit din ochi în semn de acceptare, încercând să găsesc un răspuns sincer la întrebarea pacientului meu. Cine sunt eu? Desigur, în cursul pregătirii pentru a deveni psihoterapeut, trecusem prin faza obligatorie de autocunoaștere, dar parcă întrebarea Omului Portocaliu era mai ascuțită, țintea mai adânc în profunzimile psihicului meu. Sosise momentul în care eu trebuia să mă privesc în oglindă. – Autoarea De-a lungul vieții am tot înălțat ziduri. La un moment dat, m-am hotărât să construiesc un pod. Unul care servește deopotrivă călătoriei, dar și terapiei. La capetele acestui pod se găsesc, pe o parte, terapeutul, iar pe partea opusă, pacientul. Dacă tămăduitorul pornește pe pod cu fața înainte, avându-l în vizor pe cel ce vine spre el, suferindul pornește pe pod cu spatele. El merge cumva în orb, fără să știe câți pași are de făcut până va ajunge la cel ce îi oferă darul eliberării de suferință. – Autoare
Comandă online Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-03-28 05:08:51 UTC.
Articolul Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice este identificat prin codul: Bkz-87160
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!