Pachet Eu sunt binele meu

Prețul inițial a fost: lei 94.80.Prețul curent este: lei 69.00.

Pachet Eu sunt binele meu

SKU: Bkz-80860 Categorie:

Denumire articol: Pachet Eu sunt binele meu

Îmi iau puterea înapoi – Donald M. EpsteinVindecă-ți sufletul pentru a-ți vindeca trupul!Acest ghid te va purta dincolo de cărțile tradiționale care îți vorbesc despre vindecare. Dr. Epstein, inventatorul tehnicii revoluționare Network Spinal, te invită să descoperi o perspectivă fascinantă asupra relației complexe dintre minte, trup și suflet, arătându-ți cum poți aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al ființei umane – creierul. Acum e momentul să pornești într-o călătorie către conștientizarea spirituală, care îți arată cum îți poți folosi mintea și gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului și al trupului!După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât și în cadrul seminariilor susținute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conștiinței umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau rușini, ca de o haină mult prea strâmtă.Cele douăsprezece etape te poartă dincolo de simptomele pe care le ai, cercetând cauzele lor. Astfel, vei învăța cum bolile cronice sunt rezultatul afecțiunilor din plan psihic și emoțional, dar și cum relațiile toxice au la rădăcină sentimentele și trăirile reprimate.Această carte îți răspunde la întrebările:-         De ce mă îmbolnăvesc mereu?-         De ce mă simt blocat în trecut?-         De ce nu pot avea o gândire optimistă?-         De ce sunt stresat chiar și când pare că mă relaxez?-         De ce mă simt străin de mine?Acum e momentul să întorci privirea către adâncurile inimii tale rănite și să-ți alini sufletul conștientizând durerile trecute!Recenzii de la cititoriAr trebui tradusă în cât mai multe limbi, în beneficiul omenirii! Am rămas uimită de puterea aceastei cărți! O abordare holistică grozavă și atât de practică! Nu am citit niciodată multe cărți ca aceasta! Un prieten de-al meu, chiropractician, mi-a spus că această carte ar trebui tradusă în cât mai multe limbi posibil, în beneficiul omenirii! . – DonBolile sunt rezultatul unor energii negative Dr. Epstein a împărtășit abordarea sa complet unică și diferită a bolilor, arătându-ne atât de clar care este drumul spre vindecare. Că vorbim de artrită, reumatism, astm, cancer sau boli autoimune – toate sunt rezultatul unui energii negative, acumulată în plan psihic și emoțional. Atunci când începem să vedem corpul ca pe o oglindă a ceea ce s-a întâmplat la nivelul minții, are mult mai mult sens înțelegerea schimbărilor produse în corpul fizic. – MaryFragment Pulsul vieții este format din cicluri și ritmuri. Există un ritm al anotimpurilor și al mareelor oceanice; există cicluri în creșterea plantelor și în alternanța zi‒noapte. Fie că vorbim despre viața unei stele, a unei planete, a unui copac sau a unei ființe umane, există cicluri observabile de naștere, tinerețe, maturitate, bătrânețe și moarte. Există mișcări ciclice în ciclul menstrual feminin, ritmuri distincte ale bătăilor inimii umane și un model de respirație ritmică a plămânilor. Există ritmuri diferite pentru învățare și muncă, precum și ritmuri de expansiune și contracție emoțională. Nu sunt suficient de bun – Lisa OliveraE minunat să înțelegi cine ești cu adevărat, pentru că ești mai mult decât îți spui că ești! La doar câteva ore de la naștere, Lisa Olivera a fost abandonată în spatele unei stânci de lângă Pădurea Muir din California de Nord. La scurt timp, a fost găsită de cei care aveau să devină părinții ei adoptivi. Lisa a crescut știind că a fost adoptată, dar abia mai târziu a înțeles că poartă în inimă rana abandonului. Ca mulți alți copii puși în această situație, s-a întrebat neîncetat care a fost motivul pentru care mama sa naturală a părăsit-o. Neavând răspunsuri, Lisa și-a creat o poveste prin care își spunea că nu este suficientă și că este absolut necesar să ajungă cât mai aproape de perfecțiune pentru a putea fi iubită. Până când, cu ajutorul unui terapeut, ea a înțeles un lucru care i-a schimbat viața: povestea ei era greșită, nu ea. Dacă și tu te regăsești în situația Lisei – crezi că nu ești suficient, că nu meriți să fii iubit, simți că vrei să te eliberezi de tine ca de o haină care te strânge –, este timpul să-ți rescrii povestea. Iar Lisa te va ajuta. Această carte este o scrisoare de dragoste către sinele tău autentic, cel onest, curajos, liber, cel care nu lasă să se scurgă dragostea pentru viață prin rănile și cicatricile sufletului. Îți va arăta că, pentru a te vindeca, nu trebuie să uiți, să ștergi sau să anulezi, ci să integrezi durerea ta în povestea vieții tale, astfel încât să te simți bine tu cu tine. Această carte te va învăța: ·      Să îți rescrii p

Comandă online Pachet Eu sunt binele meu din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-09-07 07:23:59 UTC.

Articolul Pachet Eu sunt binele meu este identificat prin codul: Bkz-80860

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin