Pasiunea + Un altfel de Romeo

Prețul inițial a fost: lei 98.00.Prețul curent este: lei 65.00.

Pasiunea + Un altfel de Romeo

SKU: Bkz-66674 Categorie:

Denumire articol: Pasiunea + Un altfel de Romeo

PasiuneaCe faci când cel de la care nu așteptai nimic devine, dintr-o dată, bărbatul pentru dragostea căruia te vei lupta cu toate puterile?Colton mi-a furat inima. Nu mă așteptam să se întâmple, nu mi-am dorit asta, dar, când a intrat în viața mea, mi-a trezit în suflet sentimente pe care le crezusem moarte pentru totdeauna și o pasiune de care nici măcar nu mă credeam capabilă.Rylee a căzut dintr-un depozit direct în viața mea și de atunci nimic nu a mai fost la fel. A rămas aici și încă luptă pentru mine fără teamă de întunericul care mă bântuie. Nu am niciun dubiu că dintre noi doi, ea e sfânta, iar eu sunt păcătosul.Cum se face că singurul lucru pe care niciunul dintre noi nu l-a dorit – acea noapte fatidică – ne-a făcut pe amândoi să luptăm atât de mult unul pentru altul?Colton îmi taie respirația, îmi oprește inima în loc și mă readuce la viață cu o simplă atingere. Dar cum pot iubi un om care nu îmi permite să-i văd sufletul complet, fiind prea înspăimântat să-și înfrunte demonii, prea orgolios să mă lase să-l ajut? Mă îndepărtează pentru că nu vrea să descopăr secretele trecutului său plin de umbre, de durere, de traume. Îl iubesc, îmi doresc să am răbdare, să am puterea de a ierta, dar totul are o limită.Cum e posibil să doresc o femeie care mă neliniștește, mă sfidează și mă obligă să văd că în abisul adânc și întunecat al sufletului meu există cineva demn de dragostea ei? O persoană care am jurat că nu voi mai fi niciodată. Inima ei tandră și corpul ei atrăgător merită mult mai mult decât voi fi eu capabil să-i ofer vreodată. Știu că nu pot fi ceea ce are nevoie, așa că de ce nu o pot lăsa să plece?Suntem conduși de ispită și alimentați cu pasiune, dar oare este suficient pentru a fi pregătiți de ciocnirea cu iubirea adevărată?Un altfel de RomeoEste Jack adevăratul meu Romeo?Printre scene sexy, momente zbuciumate și un strop de umor, bărbatul arogant și aventurier ajunge la un pas de a deveni un Romeo iubitor. Oare își va cuceri Julieta sau o va lăsa să-i scape printre degete? Unul dintre bestsellerurile AmazonUna dintre cele mai bine vândute autoare Wall Street Journal, New York Times și USA TodayTotul începe cu minciuni dulci de Ziua Îndrăgostiților.La întâlnirea mea pe nevăzute nu apare tipul studios la care mă așteptam, ci un sportiv superb cu buze incredibil de senzuale și ochi păcătoși de ambră. Seara se încheie la penthouse-ul lui. Dau vina pe ginul tonic.A doua zi aflu că este Jack Hawke – fundaș profesionist într-o echipă faimoasă de fotbal american, având reputația unui ticălos arogant cu un trecut tulbure. Acordul de confidențialitate pe care m-a făcut să-l semnez ar trebui să fie un avertisment că nu este o persoană obișnuită. Dar l-am semnat cu numele fals de Julieta Capulet, așa că, la revedere, fotbalist renumit cu abdomen perfect, și noroc în a mă mai găsi pe viitor.Dar Jack continuă să apară în locuri unde mă aștept cel mai puțin. Și tocmai când sunt sigură că a dispărut complet, el ajunge să câștige rolul de Romeo în piesa de teatru unde eu o joc pe Julieta. Cum ar putea o fată simplă, în mare parte inocentă, ca mine, să reziste unui bărbat atât de fermecător ca el?Este Jack adevăratul meu Romeo… sau acest fotbalist cuceritor îmi va frânge inima

Comandă online Pasiunea + Un altfel de Romeo din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2021-10-27 12:14:16 UTC.

Articolul Pasiunea + Un altfel de Romeo este identificat prin codul: Bkz-66674

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin