Denumire articol: Pe urmele Timisoarei evreiesti
O incursiune în istoria, viața socială și culturală și tradițiile religioase ale evreilor din Timișoara, care și-au pus amprenta asupra identității orașului. Această carte este fundamentală pentru orașul Timișoara și pentru evreimea din aceste locuri. Getta Neumann, fiica prim-rabinului dr. Ernest Neumann, a realizat o lucrare care va dăinui – aducând informații clare, succinte și pline de acuratețe din viața unei mari comunități, prin urmele tangibile lăsate în această urbe. — dr. LUCIANA FRIEDMANN președinta Comunității Evreilor din Timișoara Călătoare prin lumea de altădată și de azi a comunității căreia îi aparține prin naștere și afiliere spirituală, dar și printr-o simpatie spontană, Getta Neumann imprimă cărții un ritm care te captează: te lași purtat de la un cartier la altul sau de la o notă de subsol la un portret, de la o adresă la un nume de arhitect sau constructor, de la o imagine a unei clădiri la cei care au locuit-o, de la o fațadă la un interior, de la istorie la o poveste de viață, de la o descriere la un tablou mai amplu, narativ și evaluativ. Dincolo de informație se încheagă o atmosferă care este deopotrivă a Timișoarei și a lumii evreiești cu numeroasele ei enclave și deschideri. — SMARANDA VULTUR Cu adevărat «mai mult decât un ghid», cartea, o reală enciclopedie, evocă istoria unei comunități impresionante nu prin număr (evreii nu au fost decât o «mică» minoritate), ci prin realizările membrilor ei în toate domeniile, de la economie la creația artistică. Arhitectul profesionist remarcă precizia și eleganța cu care autoarea operează în analizele arhitecturale. — arh. MIHAI OPRI
Comandă online Pe urmele Timisoarei evreiesti din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-04-19 00:57:37 UTC.
Articolul Pe urmele Timisoarei evreiesti este identificat prin codul: Bkz-77774
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!