Denumire articol: Procedura in camera preliminara
Aceasta monografie este fructul cercetarii efectuate de autor pe parcursul mai multor ani si al capacitatii acestuia de a asimila cunostinte teoretice si abilitati practice care au depasit pionieratul in domeniul dreptului. Obiectivul lucrarii este clarificat prin insasi tematica abordata: aceea de a livra o expunere aprofundata a unei institutii preluate dintr-un alt sistem juridic, in care sunt incadrate diverse tehnici probatorii de evaluare a fazei pregatitoare a procesului penal, in ipoteze inedite aflate in mainile judecatorului de camera preliminara, in cadrul unei proceduri intermediare, special destinate acestui scop. Faza de camera preliminara ocupa un loc primordial in ansamblul procesului penal. Importanta acestei faze procesuale este reliefata de autor din punct de vedere juridic, legislativ, jurisprudential si doctrinar, atat din perspectiva interesului public, al justitiei, cat si din aceea a partilor interesate. Lucrarea evidentiaza evolutia procesului penal contemporan, aflat la confluenta transformarilor care permit aditionarea noii proceduri la procesul penal traditional, facand ca centrul de greutate al acestuia sa se deplaseze dinspre aval spre amonte, iar dreptul la un proces echitabil sa fie garantat in toate elementele sale componente, ca un veritabil principiu fundamental, de ordine publica, protector al drepturilor apararii. Aceasta lucrare surprinde intreaga evolutie a fazei de camera preliminara, care isi are originea sa in common law, prin prisma atat a sistemelor juridice existente, cat si a doctrinei, respectiv a jurisprudentei relevante. O atentie particulara este consacrata aspectelor controversate ale materiei si, nu in ultimul rand, analizei critice a chestiunilor infatisate in cuprinsul lucrarii. Din aceasta perspectiva, cercetarea problematicii nu se rezuma doar la o prezentare tehnica, ci se extinde si asupra valorilor, inclusiv asupra solutiilor legiuitorului orientate spre respectarea principiilor trasate de toti autorii implicati in procesul de legiferare. Prin continutul si prin metoda folosita, lucrarea constituie un aport original si o reflexie asupra surselor variate, interne si internationale, care incadreaza institutia analizata. Mai mult, aceasta este inainte de toate un instrument de lucru destinat tuturor categoriilor de juristi interesati, facilitand intelegerea mai bine a materiei si punerea ei in opera, cu un titlu sau altul. Este vorba, in primul rand, de studentii aflati in procesul de invatare, care pot gasi in aceasta lucrare cunostintele necesare pentru a le permite sa acceseze notiunile de baza ale camerei preliminare si, in al doilea rand, de practicienii care pot beneficia de o cercetare si de o informare sintetica, dar totusi suficient de exhaustiva pentru a putea gasi raspunsuri la chestiunile cu care se confrunta. – Gheorghita Mateut, Profesor la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoc
Comandă online Procedura in camera preliminara din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-05-31 00:58:48 UTC.
Articolul Procedura in camera preliminara este identificat prin codul: Bkz-87301
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!