Denumire articol: Salutări din protecția martorilor
Un debut amuzant și tulburător. Un roman despre o fată din sistemul de plasament care intră, alături de noua ei famile, în Programul de Protecție a Martorilor și află, astfel cât de complicat și de periculos este să te ascunzi în văzul tuturor. Nicki Demere este orfană și fură din buzunare. Întâmplător, este și cea mai nimerită persoană să țină în viață o familie… Agenții federali americani sunt în căutarea fetei perfecte, care să-i ajute să ascundă o mamă, un tată și un fiu, vânați de cei mai periculoși criminali din țară. Până la urmă, băieții cei răi caută o familie cu un singur copil, nu cu doi, iar implicarea unei fete cu școala vieții, care știe câte ceva despre cum să ascunzi tot felul de lucruri, s-ar putea să fie exact ce le trebuie agenților. Nicki jură că este în stare să țină la adăpost familia Trevor, dar pentru asta, va fi nevoită să facă slalom printre ucigași plătiți și agresori cibernetici. În plus, la școală trebuie să treacă neobservată, prin urmare agenții îi impun și ce note trebuie să primească: 7, nu mai mult, nu mai puțin. În timp ce jonglează cu responsabilitățile noii sale identități, Nicki descoperă un adevăr neașteptat: cele mai serioase amenințări la adresa noii sale familii vin chiar din propriul ei trecut. Cititorul romanului de debut al lui Burt poate ridica o singură obiecție cu privire la carte – faptul că se termină… Nicki/Charlotte este încântător de caustică și, în ciuda înclinației spre a buzunări lumea atunci când este agitată, graba cu care iubește (și se face iubită) și franchețea ei ne fac să o îndrăgim de la prima pagină . Publishers Weekly Ce obții atunci când iei o orășeancă înfiptă, cu un trecut dubios și reflexe fulgerătoare și o pui într-o familie aparent normală, pe care abia o cunoaște? Un roman plin de acțiune, despre încercările la care te supune școala, despre certurile cu părinții și rivalitățile între frați – toate presărate cu fiori de zile mari și situații dramatice… Cititorul se va delecta cu acțiunea și intriga alertă, dar și cu Nicki cea fermecătoare și pricepută, a cărei putere emoțională și prezență de spirit o ghidează pe tot parcursul poveștii. –School Library Journal Jake Burt este un magician al cuvintelor. Nicki își povestește neobișnuitele pățanii cu un umor și o dedicare care mi-au mers la suflet și m-au făcut să îmi doresc să o fi cunoscut când eram clasa a șaptea. Ann M. Martin, autoarea romanului Rain Reign și a seriei Baby-Sitters Club. O poveste ingenioasă, inteligentă și plină de suflet. Debutul lui Jake Burt merită citit. Wendy Mass, autoarea cărților The Candymakers și Jeremy Fink and the Meaning of Life(am adaptat foarte mult) O combinație încântătoare, pe alocuri emoționantă, de acțiune, umor și suflet – Booklist Jake Burt este profesor in Connecticut. Locuiește cu soția și fiica lui în Hamden, CT. Salutări din Protecția Martorilor este prima lui carte de ficțiune.
Comandă online Salutări din protecția martorilor din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2020-07-02 21:17:58 UTC.
Articolul Salutări din protecția martorilor este identificat prin codul: Bkz-59172
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!