Denumire articol: Sentimente
Sentimente este o privire intimă și foarte emotionantă în familia și copilăria artistei cu cea mai spectaculoasă carieră în muzica românească, Loredana. La 30 de ani de la câștigarea marelui trofeu la Festivalul de la Mamaia, familia și prietenii apropiați ai Loredanei povestesc în premieră absolută cum se vedeau din perspectiva lor întâmplările prin care trecea, pe atunci, cea mai tânără câștigătoare la marile concursuri de talente din muzica românească.Sentimente își va surprinde cititorii nu doar cu detalii din familia Loredanei tatăl a plecat în Libia ca să câștige mai multi bani pentru familie, discutiile in contradictoriu ale Loredanei cu mama ei pentru o meserie în lumea artistică, ci și cu o radiografie indirectă a industriei entertainmentului din anii 80 cu cenzura, deplasarile în străinatăte la festivalurile țărilor tovarășe și prietene, stadioane întregi de spectatori.Pentru un cititor de 40 ani, Sentimente este și o incursiune inedită în propria copilărie practica școlară, jocurile pe scara blocului, excursiile cu ONT-ul , iar pentru millennials este o poveste reală despre cum poți deveni unul dintre cei mai mari artiști ai României, despre efortul din spatele celebrității si despre cât de multă putere îți trebuie să înfrunți etichetele pe care ți le pun oamenii când tu îți dorești din tot sufletul să fii diferit. E ca un sport de performanță, trebuie să te antrenezi zi de zi, spune Loredana – astăzi nu doar un artist complet cântăreață, actriță, compozitoare ci și jurat al celei mai importante emisiuni de talente muzicale, Vocea României – când vorbește despre cariera ei care se întinde pe mai bine de 30 ani, cu sute de mii de difuzări la radio, mii de concerte, sute de ore de emisiuni tv, zeci de filme, albume vândute în milioane de exemplare și unele dintre cele mai mari hituri din muzica românească
Comandă online Sentimente din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2021-10-27 12:14:02 UTC.
Articolul Sentimente este identificat prin codul: Bkz-48346
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!