Denumire articol: Seria Culpables (Culpa mia)
Pornește într-o cursă amețitoare alături de două personaje pe care dragostea le învață ce înseamnă păcatul, dar și iertarea! Frumoasa Noah și misteriosul Nick îți vor rămâne în inimă multă vreme după ce vei fi citit ultimele rânduri ale poveștii lor electrizante. Primul volum din serie – Culpa mia în orginal – a fost ecranizat cu succes de Amazon Prime.Nick prin ochii lui Noah Nicholas Leister a apărut în viața mea pentru a mă distruge. Altfel nu-mi pot explica puterea acelor ochi de-un albastru pătrunzător de a-mi topi inima și limitele. Nu pot înțelege cum de nu îi pot rezista unui om care reprezintă tot ceea ce am evitat de când mă știu.OK, e înalt ca zidul pe care și l-a creat ca să se apere, frumos sculptat de parcă ar fi o operă de-a lui Michelangelo și cu părul de un negru intens, la fel ca stilul de viață pe care-l ascunde. Care e problema, te întrebi? Problema este că e fratele meu vitreg și e periculos… de irezistibil.Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de el? Ușor: m-a provocat să-mi descopăr propriile laturi ascunse și să explorez o viață pe care nu am crezut-o posibilă. Noah prin ochii lui Nick M-a amuzat felul în care m-a fulgerat cu privirea. Noua mea soră vitregă părea ofensată că nu-mi păsa câtuși de puțin cum o cheamă pe ea sau pe mama ei, deși trebuie să recunosc că numele maică-sii mi-l aminteam. Era înaltă, avea probabil un metru șaizeci și opt sau un metru șaptezeci, nu eram sigur. Era slabă și nu îi lipsea nimic, trebuia să recunosc, dar trăsăturile sale erau atât de copilărești, încât orice gând depravat în ceea ce o privea era exclus. Dacă auzisem bine, nici nu terminase încă liceul, lucru care se vedea clar după pantalonii scurți, tricoul alb și tenișii negri Converse.Dar ce mi-a atras cel mai mult atenția la ea a fost părul: avea o culoare ciudată, între blond-închis și roșcat. Trăiește toate emoțiile primei iubiri într-o trilogie plină de momente de tandrețe, dar și de momente periculos de pasionale, în care două inimi curajoase se ciocnesc la viteză maximă, uitând de temeri și de obstacolele care le despart!Recenzii: Această carte le are pe toate, dragoste, suspans, acțiune…. Nu încetezi să mai ai emoții sau să fii neliniștit. Chiar te face să simți ceea ce simt personajele. mi-a plăcut, mai ales personajul lui Nick, îmi place cum o iubește pe Noah, cu totul!!! – RV Mi-a plăcut mult această trilogie, este una dintre preferatele mele și o recomand, pentru că fiecare parte o îmbunătățește pe cea precedentă. În mod normal mi-e puțin teamă de cărțile care au o continuare, dar de data aceasta trebuie să spun că mi-au plăcut toate trei. – Belen Am trecut de la durere, la mânie, la dor, la bucurie, și apoi am luat-o de la capăt; Fără îndoială, a fost cel mai frumoas final al poveștii. Cât de dor îmi va fi de Noah și Nick. – Cecilia, Goodreads Am suferit mult pentru tot ceea ce au avut de înfruntat ambii protagoniști, dar am putut observa și modul în care acest lucru i-a făcut să se maturizeze și să crească. Au învățat să ierte și să se iubească cu adevărat. Finalul mi-a plăcut foarte mult și, mai presus de toate, m-a ajutat să mă împac cu câteva personaje pe care ajunsesem să le urăsc puțin în cartea a doua. – Patry Fernandez, Goodreads
Comandă online Seria Culpables (Culpa mia) din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2023-06-14 23:36:06 UTC.
Articolul Seria Culpables (Culpa mia) este identificat prin codul: Bkz-79576
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!