Denumire articol: Thich Nhat Hanh. O viata traita constient
Una dintre învățăturile lui Thich Nhat Hanh este că fiecare om trăiește într-o continuă legătură cu cei din jurul său, dar și cu natura.Nu putem exista în afara lumii care ne înconjoară, ci doar prin raportare la aceasta. Viața maestrului este dovada cea mai puternică a acestei concepții, pentru că întreaga sa gândire și activitate, care a schimbat percepția asupra spiritualității tradiționale, s-a dezvoltat în relație cu numeroși factori sociali și politici, dar și cu personalități remarcabile.Născut în Vietnam în 1926, THICH NHAT HANH a fost un martor lucid la distrugerile războiului și conflictele interne ale țării. Reflecțiile sale pe marginea dezastrului au pus bazele unei revoluții a principiilor budiste tradiționale. Pentru maestrul Zen, contemplarea și dezvoltarea spirituală nu pot avea sens fără acțiunile politice și sociale pe care s-a simțit chemat să le întreprindă.Vederile sale cuprinzătoare s-au ridicat însă deasupra particularităților societății. Conform acestora, oamenii sunt interconectați și se află într-o comuniune neîntreruptă cu natura. Biografia maestrului iluminat dezvăluie un parcurs extraordinar care fascinează și invită la meditație.Dacă ideile sale despre pace ar fi realizate, s-ar înălța un monument al ecumenismului, al fraternității mondiale, al umanității.– Martin Luther King Jr.Călugărul care ne-a dezvăluit tainele conștientizării depline.– TimeUnul dintre cei mai importanți maeștri Zen din lume.– The New York TimesMeritul acestei cărți este cel de a oferi o perspectivă documentată, iar circumstanțele istorice ale conflictelor care au aprins Vietnamul sunt descrise cu precizie, la fel și conflictele ulterioare care l-au împins pe Thich Nhat Hanh să ia atitudine.– Daniel OdierUrmărind biografia lui Thich Nhat Hanh, vei învăța principiile fundamentale care i-au ghidat pașii către pace.– Planeta de Libro
Comandă online Thich Nhat Hanh. O viata traita constient din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2022-09-28 23:00:54 UTC.
Articolul Thich Nhat Hanh. O viata traita constient este identificat prin codul: Bkz-74641
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!