Denumire articol: Tratat de bioetica medicala si stomatologica
Aceasta carte a fost redactata cu scopul de a veni in sprijinul medicilor, a medicilor stomatologi, dar si a altor profesionisti din domeniul medical, pentru care dilemele etice ce apar in cursul activitatii curente sunt de multe ori dificil de identificat si de administrat. In prima parte a lucrarii au fost prezentate principii, teorii si concepte generale de bioetica. In urmatoarele capitole, ele au fost aplicate in contextul diferitelor specialitati medicale (stomatologie, psihiatrie, pediatrie, obstetrica-ginecologie, bolile infectioase, chirurgie plastica, genetica medicala) sau a unor teme generale de interes (precum relatia medic – pacient, consimtamantul informat, confidentialitatea actului medical, etica vaccinurilor, probleme etice legate de sfarsitul vietii etc.), tinand cont si de aspectele legislative nationale relevante. Ultima parte sumarizeaza unele notiuni generale privind etica cercetarii (inclusiv etica farmaceutica si etica cercetarii pe animale de laborator) si integritatea academica, utile in special cadrelor medicale implicate in activitati didactice si de cercetare. Din cuprins:• notiuni generale• principii si virtuti morale ale practicii medicale• etica clinica – notiuni generale• etica clinica – notiuni specifice anumitor specialitati, domenii sau proceduri medicale• etica inceputului vietii si a tehnologiilor de granita• probleme etice la sfarsitul vietii si in transplantologie• etica cercetarii si a practicii farmaceutice Puncte forte:• tratare riguroasa a tematicii propuse• prezinta intr-un mod structurat informatiile prezentate• instrument de lucru util atat studentilor, cat si practicienilor• aspecte practice utile• structura lucrarii faciliteaza urmarirea ideilor expuse• ample referinte bibliografic
Comandă online Tratat de bioetica medicala si stomatologica din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti
Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-10-28 19:16:07 UTC.
Articolul Tratat de bioetica medicala si stomatologica este identificat prin codul: Bkz-94265
Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!
Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație
Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.
Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.
Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.
Notă:
Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.
Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.
Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.
Vă mulțumim pentru încredere!