Tratat de medicina legala odontostomatologica

Prețul inițial a fost: lei 129.90.Prețul curent este: lei 116.90.

Tratat de medicina legala odontostomatologica

SKU: Bkz-90186 Categorie:

Denumire articol: Tratat de medicina legala odontostomatologica

Un tratat compact, riguros documentat, semnat de medici și profesori româniLucrarea de față se adresează atât medicilor rezidenți, cât și specialiștilor în stomatologie și medicină legală. Aspectele teoretice se îmbină cu graficele și pictogramele într-un volum color integral, publicat în condiții de excepție. O disciplină medicală care își pune cunoștințele în slujba justiției, ori de câte ori, pentru lămurirea unei cauze judiciare, sunt necesare anumite precizări cu caracter medico-biologic – aceasta este definiția propusă de Vladimir Beliș pentru medicina legală. Vorbim, așadar, despre un domeniu aflat la intersecția dintre medicină și justiție.Medicina legală odontostomatologică sau odontostomatologia medico-legală este o subdisciplină a medicinei legale, aflată la interfața cu medicina dentară. Astfel, cunoștințele specifice medico-dentare sunt folosite în spețe juridice (civile sau penale). Aici sunt incluse identificarea dentară, traumatologia dentară, estimarea vârstei, analiza mușcăturii, malpraxisul dentar, antropologia dentară, arheologia dentară etc. Prima mărturie a utilității acestor practici provine din perioada 49-66 î.Hr. Agrippina, soția împăratului Claudius, a cerut capul amantei soțului său, Lollia Paulina. Iar identificarea capului a fost făcută pe baza unui dinte colorat anormal sau a unei malocluzii.Odontostomatologia medico-legală include:• Identificarea umană pe probe dentare;• Estimarea vârstei pe probe dentare;• Stabilirea datelor biologice, biosociale, etnice, rasiale în funcție de caracteristicile dentare;• Identificarea sexului pe probe dentare;• Analiza mușcăturilor, cheilo- și rugoscopia;• Caracteristici dentare și buco-maxilo-faciale (BMF) în abuzuri (asupra copilului, violență domestică, terorism, tratamente inumane);• Jurisprudență dentară

Comandă online Tratat de medicina legala odontostomatologica din magazinul partener și bucură-te de livrare rapidă oriunde în țară!
Acest produs face parte din categoria: Carti

Pentru informații actualizate despre preț și disponibilitatea stocului, te invităm să verifici direct pe site-ul partenerului nostru, Bookzone.ro.
Produsul a fost listat la vânzare în data de: 2024-08-22 03:11:10 UTC.

Articolul Tratat de medicina legala odontostomatologica este identificat prin codul: Bkz-90186

Explorează întreaga gamă de produse oferite de magazinul partener pe Bookzone.ro!

Bookzone.ro: Partenerul tău de încredere pentru cărți și inspirație

Bookzone.ro este un magazin online dedicat iubitorilor de lectură, oferind o selecție vastă de cărți din diverse domenii, de la literatură clasică și contemporană până la dezvoltare personală și profesională. Cu o pasiune autentică pentru promovarea culturii și a educației, Bookzone.ro își propune să aducă cititorilor cele mai noi apariții editoriale și autori emergenți.

Prin parteneriatul nostru cu Bookzone.ro, ne dorim să facilităm accesul la resurse valoroase care să inspire și să motiveze. Magazinul se remarcă prin serviciile de calitate, livrarea rapidă și atenția acordată fiecărui client. De asemenea, oferă promoții și reduceri atractive, făcând lectura mai accesibilă pentru toți.

Vă invităm să explorați universul fascinant al cărților alături de Bookzone.ro și să descoperiți titluri care vă vor îmbogăți cunoașterea și imaginația.

Notă:

Prețurile și informațiile afișate pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au un caracter informativ, ceea ce poate genera erori ocazionale. Descrierile produselor și imaginile asociate sunt, de asemenea, orientative și pot include accesorii care nu fac parte din pachetul standard. Informațiile despre produse (preț, imagini, descriere) pot fi modificate fără notificare prealabilă. Bookreader.ro nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe.

Menționăm că echipa Bookreader.ro acordă o atenție deosebită informațiilor prezentate pe secțiunile de magazin sau pe paginile produselor și depune eforturi constante pentru a le menține actualizate. Cu toate acestea, pot exista situații în care specificațiile produselor diferă, ca urmare a modificărilor efectuate de producători sau parteneri, fără a ne fi comunicate în prealabil.

Bookreader.ro nu operează ca un magazin online propriu-zis. Rolul nostru este de a promova produsele partenerilor, iar în cazul în care alegeți să efectuați o achiziție, vom primi un mic comision, fără ca acest lucru să influențeze prețul final pe care îl plătiți.

Vă mulțumim pentru încredere!

Brand

Magazin